Voluntarii cărților din Bibliotecă vor ieși în stradă !

Miercuri, 12 august, intre orele 10:00 -12:00, în cadrul Programului de Voluntariat ,,Voluntarii cărților din Bibliotecă’’ – Proiectul Raftul cu inițiativă, ne vom întâlni cu copii, tineri și seniori pentru a le prezenta cele mai noi apariții editoriale din Biblioteca Municipală ,,St. L. Roth’.  Mesajul nostru din această vară este ,,CuPRINDE inițiativa și Citește o carte !’

Începem o călătorie imaginară și vom porni de la Fabrica de ciocolată a lui Roald Dahl spre Vampiri, apoi vom afla despre Iubirile croitoresei și despre rețetele doamnei Mallory și ale micului bucatar indian. După ce vom opri în alte stații unde le vom întâlni pe Malala și  Anna Frank,  persoane care ne vor influența viața și modul de a gândi, ne vom opri la literatura română și vom descoperi Cazul Magheru, petrecând zilele călduroase La Medeleni. Astfel ne propunem să promovăm lectura și cărțile în limbile română, franceză, germană și engleză !

Primii zece cititori care se vor înscrie la Biblioteca Municipală ,,St. L. Roth’,  în perioada 7 –17 august 2015 vor primi o carte din Colecția Jurnalul Național, în cadrul Proiectului Raftul cu inițiativă, dăruite de Fundația Mereu Aproape, cu scopul de a promova lectura în rândul comunității.

Condițiile de înscriere la Biblioteca Municipală ,,St. L. Roth” sunt : pentru copiii până la 14 ani este nevoie de o copie după certificatul de naștere și o copie după buletinul unui părinte + 7 Lei, iar pentru persoanele peste 14 ani, doar buletinul + 7 Lei. Utilizatorii care sunt dinafara Mediașului se vor înscrie la Bibliotecă, însă vor consulta cărțile de care au nevoie la Sala de lectură. Fișa electronică este valabilă un an de zile, utilizatorul având posibilitatea să împrumute cărți din orice secție a Bibliotecii, să participe gratuit la cursurile organizate la Departamentul CIP – Biblionet, să se înscrie în Proiectele derulate în fiecare an: Buninet, Pink Enter, Raftul cu inițiativă, Școala Altfel și să fie informat asupra evenimentelor care au loc atât la nivelul Bibliotecii, cât și la nivelul Direcției Municipale pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret.

Biblioteca Municipală ,,St. L. Roth’’ este deschisă de luni – joi între orele 8:00 – 16:00, vineri între orele 8:00 – 14:00. În orarul 12:00 – 12:30 este închisă, fiind pauza de masă.

Vă așteptăm în Parcul central, la umbră, pentru a CuPRINDE inițiativa și a asculta poveștile voluntarilor din Proiectul Raftul cu inițiativă !

Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat în parteneriat cu ANBPR Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor publice din România  a implementat în perioada mai 2014-iulie 2015, Proiectul „Raftul cu initiativa – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”, finanțat prin Granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG în România.

(Visited 161 times, 1 visits today)
Avatar photo

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment

©Antonela Sofia Barbu

About me

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea, să te bucuri de imagini frumoase și să zâmbești ! Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !