Scriitoarea britanică care și-a găsit fericirea în România va fi prezentă la Festivalul Transilvănean al Cărții

The Transylvanian Book Festival  ( Festivalul Transilvănean al Cărții) desfășurat în perioada 13 -16 septembrie la Richiș va  aduce împreună scriitori care și-au găsit inspirația în acest decor minunat, în oamenii și istoria acestei minunate țări.

Printre aceștia se regăsește Arabella McIntyre-Brown, scriitoarea britanică care și-a găsit fericirea în inima Transilvaniei.

Arabella McIntyre-Brown a început să scrie o carte sinceră și antrenantă, plină de umor, despre aventura mutării dintr-un mare oraș britanic într-un sat din Carpați și a sfârșit prin a compune o veritabilă scrisoare de dragoste pentru România.

 În 2003 a fost publicată prima ei carte pentru copii – cu ilustrații făcute de 30 de puști. 20.000 de exemplare au fost împărțite gratuit copiilor. Cu totul și cu totul a scris 9 cărți și a fost editor pentru aproape jumătate raft de bibliotecă. În anul 2005 a trebuit să facă față mai multor decese în familie – într-un interval de 14 luni, începând cu sora ei și terminând cu mama. Incapabilă să muncească sau să mai ia vreo decizie, singurul lucru pe care l-a putut face atunci a fost să vândă totul și să se mute în Transilvania.

În  anul 2008, jurnalista de origine britanică a părăsit Liverpool pentru a duce o viață de pustnic într-un sat din Carpați.  Pentru ea, paradisul este satul transilvănean Măgura, aflat cam la altitudinea la care se afla cele mai înalte piscuri muntoase din Marea Britanie.

Despre cum arată o zi  din viaţa unui scriitor englez stabilit în Transilvania, România, Arabella McIntyre-Brown  declară pentru ziarul Adevărul.

,,Pentru că trăiesc la ţară, felul în care îmi petrec ziua depinde mult de vremea de afară. În general, începe cu un mic-dejun pentru cele patru pisici ale mele şi pentru câine; apoi iau şi eu micul-dejun în timp ce ascult radio BBC online. Iarna, după masa de dimineaţă urmează drumul spre magazia de lemne; uneori trebuie să îndepărtez zăpada care blochează uşa şi să deszăpezesc cărarea, iau lemnele şi aprind focul în sobă, in camera unde lucrez. Aici nu există încălzire centralizată. În intervalul mai-octombrie, de obicei, soba rămâne nefolosită, iar eu îmi iau micul-dejun afară, în plin soare. După această activitate energizantă, merg direct la computer; verific e-mailurile şi mesajele de pe Facebook, şi încerc să nu mă pierd pe Facebook mai mult de 5 minute, dar de cele mai multe ori nu reuşesc, cedez atât de uşor! Apoi, depinde… Nu am niciun fel de rutină, iar acest lucru este cel mai frumos, dar în egală măsură şi cel mai rău lucru din viaţa unui scriitor freelancer. Mă pot apuca, de exemplu, de editarea unui text în limba engleză, precum comunicatele de presă pentru diverşi clienţi corporate, care au nevoie de o comunicare într-o engleză perfectă din punct de vedere stilistic şi gramatical. Această este o muncă foarte plăcută, toţi clienţii mei sunt minunaţi şi iubesc procesul de editare care îmi ia mult mai puţin timp decât scrisul efectiv.  Când este cald afară, iau prânzul în curte, cu priveliştea Piatra Craiului în fundal, apoi lucrez la blogurile personale, arunc o privire pe Facebook, sau încep să scriu. Am în plan o carte pentru copii, un roman politist şi o carte despre cum să faci faţă singurătăţii. Prea multe! Dacă sunt inspirată, scriu pana noaptea târziu. Apoi pic epuizată de oboseală şi am, de obicei, un somn foarte odihnitor, dacă nu îl apucă  pe câine lătratul din cauza vreunui urs sau vreunui mistreţ care se apropie prea mult de casă. Când am musafiri, gătesc pentru ei, discutăm şi ne amuzăm la cină, ne uităm la un film sau jucăm cărţi. Dar îmi plac şi serile în care sunt singură. Am timp să citesc şi uneori ascult dramatizări la BBC.”

Cartea Din Liverpool în Carpați scrisă de Arabella McIntyre-Brown va fi prezentată în cadrul Festivalul Transilvănean al Cărții, duminică, 16 septembrie, la Richiș.

 

 

 

(Visited 190 times, 1 visits today)
Avatar photo

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment

©Antonela Sofia Barbu

About me

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea, să te bucuri de imagini frumoase și să zâmbești ! Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !