Ziua Mondială a Discursului, celebrată la Brașov prin atelierul „Vorbește ca un cetățean al lumii”

 

Centrul Cultural Reduta găzduiește duminică, 15 martie 2026, de la ora 11.00, în Sala de Muzică, Atelierul „Vorbește ca un cetățean al lumii”, susținut de Antonela Sofia Barbu,  formator.

Organizat în contextul celebrării Zilei Mondiale a Discursului, atelierul își propune să îi încurajeze pe copiii cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani să își descopere vocea, să capete încredere în sine și să învețe tehnici esențiale de public speaking, adaptate vârstei lor.

Ediția din acest an a Zilei Mondiale a Discursului aduce în prim-plan tema responsabilității și a exprimării conștiente într-o lume interconectată.

Sub mesajul „Vorbește ca un cetățean al lumii”, copiii sunt invitați să înțeleagă că fiecare idee rostită poate construi punți, poate inspira și poate produce schimbare.

Pe parcursul atelierului, participanții vor învăța:

  • cum să își structureze un discurs scurt și clar;
  • cum să își gestioneze emoțiile atunci când vorbesc în fața unui public;
  • cum să își susțină ideile cu autenticitate.

Evenimentul oferă un cadru sigur, prietenos și interactiv, în care copiii pot exersa, pot pune întrebări și pot primi feedback constructiv.

Ziua Mondială a Discursului (#WorldSpeechDay) este un eveniment internațional care încurajează oamenii din întreaga lume să își exprime ideile și valorile, subliniind puterea cuvântului rostit în construirea unei societăți mai deschise și mai responsabile.

Ziua Mondială a Discursului a fost înfiinţată de Simon Gibson în iunie 2014 şi este asociată cu o organizaţie non-profit (cu acelaşi nume) care recunoaşte puterea discursurilor.

Detalii eveniment:
Data: Duminică, 15 martie 2026
Ora: 11.00
Locația: Sala de Muzică, Centrul Cultural Reduta – Brașov
Grup țintă: copiii cu vârste cuprinse între  9–14 ani

Pentru înscrieri accesați acest link: https://forms.gle/YYZKm1bKDY143m1i7

Sunt puse la dispoziție 15 locuri pentru copiii cu vârste cuprinse între 9 – 14 ani. Atelierele sunt gratuite. Înscrieri până la data de 13 martie 2025.

Prin acest atelier, Brașovul se alătură comunității internaționale care celebrează puterea discursului, oferind copiilor șansa de a învăța că vocea lor contează.

(Visited 1 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Sofia – formator, jurnalist, specialist în comunicare și inițiator de proiecte culturale pentru copii, tineri și comunitate.
Construiesc povești care prind viață, ateliere în care copiii învață să își spună ideile cu curaj și voce.
📚 Public speaking • Storytelling • Podcast • Educație culturală nonformală

🌍 Brand: Sofia Online
Proiecte personale: Teach for Speech - învață de la mine și fii creativ!, Ateliere de public speaking
Parteneriate: Valiza Vorbelor Curajoase, Școala de Public Speaking, Reconstituirea Breslelor la Mediaș, Radio Voluntar - vocea copiilor romi, Tabără pentru copiii romi, 2 pe o bicicletă
Colaborări: Biblioteca Județeană „G. Barițiu” Brașov, Centrul Cultural Reduta Brașov, Asociația Ordinul Cavalerilor Mediaș, Asociația Iulian al II-lea pentru educație și integrarea romilor, CAbR Sf. Nectarie Mediaș.

Add comment

©Antonela Sofia Barbu

Despre mine

Sunt Sofia – formator, jurnalist, specialist în comunicare și inițiator de proiecte culturale pentru copii, tineri și comunitate.

Construiesc povești care prind viață, ateliere în care copiii învață să își spună ideile cu curaj și voce.

📚 Public speaking • Storytelling • Podcast • Educație culturală nonformală

🌍 Brand: Sofia Online