Maratonul de povești – Ediția a II-a : 71 de povești, 71 de bibliotecari

Cine mă cunoaște, știe că iubesc cărțile din tot sufletul, încă de când eram mică. M-au cucerit pe loc   ,,Pantofiorii roșii”, ,,Heidi, fetița munților” și ,,Singur pe lume”.

Cărțile.

Îmi place să le simt parfumul, să le țin în palmă, să cunosc o mulțime de personaje care să mă înspire. Cumpăr cărți pentru copii, pe care să le citesc alături de ei și apoi să le dăruiesc. Am câțiva autori de colecție și abia aștept să citesc ultimele lor apariții.

Dacă mă întrebați la orice oră, cine mă inspiră, vă răspund fără să clipesc: Nicholas Sparks, Corinne Hoffmann, Eric Emmanuel Schmitt, Paola Calvetti  și James Bowen.

Scriitorii români pe care îi simt aproape de mine sunt: Mihail Drumeș, Ieromonah Hristostom Filipescu, Laura Baban, Irina Binder și Corina Marinescu. Fără ei, zilele ar fi mai triste, iar în nopțile cu lună plină nu îți poți găsi liniștea.

Cărțile care m-au cucerit de-a lungul anilor sunt pe o listă specială. Câteva volume se mai regăsesc în biblioteca mea, altele au fost oferite cadou.  O carte îți poate fi cel mai bun prieten, indiferent de vârstă. Un prieten mai mic, când citești despre Dar Motan sau un prieten mai mare când vrei să ai câteva conversații cu Dumnezeu.

Cărțile vin la pachet cu zâmbete și cu personaje noi, cu provocări și cu lacrimi, cu învățăminte și cu iubire.

Fă-ți timp pentru a asculta fragmente din 71 de cărți, în data de 3 iunie, oriunde vei fi.

Eliberează programul copilului tău și oferă-i o zi de neuitat. Bucură-te anul acesta de încă o zi dedicată prieteniei și lecturii.

Vorbește cu profesorii, învățătorii și petreceți câteva ore pe Facebook, online, pentru că noi, bibliotecari de profesie din România și din Republica Moldova, vom fi acolo, pentru fiecare,de la o la 99 de ani.

Anul acesta, se împlinesc 71 de ani de când Ziua internațională a Copilului se sărbătorește și în România, fiind cel mai frumos timp dăruit copiilor de către părinți, bunici, dar și de către noi, bibliotecarii.

Am avut multe emoții, pentru că acest Maraton de lectură, aflat la cea de-a doua ediție, reunește 71 din 22 de județe ale României și din 14 raioane din Republica Moldova.

Printre ei, am fost selectată și eu.

Mă bucur din toată inima, pentru că voi putea aduce în atenția voastră, povestea Motanului Bob, un motan cu școala vieții, scrisă de James Bowen. L-am prezentat și în cadrul cursului de public speaking, iar acum am ocazia să vă citesc timp de 4 minute, online, pe Facebook, între orele 17.00 – 18.00, despre Bob, o adevărată sursă de inspirație.

Mai mult decât atât, în 3 iunie, după participarea mea la Maratonul poveștilor, voi citi copiilor din Biblioteca Jibert, jud. Brașov,  împreună cu preotul Iulian Vincențiu Ungureanu,  alte pasaje din această carte și vom dezbate o temă interesantă: Cum este trăiești alături de un animal de companie? Ce învățăm de la el?

De 4 ani de zile, noi ne bucurăm de un motan pe care l-am adoptat de pe gardul casei, din ploaie și care a crescut, s-a maturizat, iar acum își strecoară mustățile printre filele cărților mele preferate. Voi vorbi și din propria mea experiență alături de Kitty Pichi.

Nu uitați, în 3 iunie, de la ora 10.00, timp de 8 ore, cele mai frumoase povești vor fi citite atât celor mici, cât și celor mari, într-un Maraton de lectură!  Evenimentul se va transmite LIVE, pe Facebook! 

Pentru a vă conecta la Maratonul de povești, trebuie doar să dați like Paginii Proiectului „Maratonul de povești” și să veniți împreună cu părinții, colegii, prietenii, profesorii online:

https://www.facebook.com/Maratonuldepovesti/

În cea mai frumoasă zi din an, în care sărbătorim copilăria, organizatorii își doresc să (re)descopere farmecul poveștilor citite împreună cu voce tare, să descrețească frunțile și sufletele tuturor și să fie mai aproape de toți cei care iubesc poveștile, bibliotecile și, de ce nu, pe bibliotecarii inimoși.

Proiectul se desfășoară cu susținerea partenerilor: Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Asociația Bibliotecarilor din România, Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova și Centrul de Excelență pentru copii și tineret al Bibliotecii Județene „G. Barițiu” Brașov. 

PS

Să nu mă spuneți motanului meu! Voi merge cu maimuțica FiFi la Biblioteca din Jibert ! Copiii o așteaptă!

(Visited 117 times, 1 visits today)
Avatar photo

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment

©Antonela Sofia Barbu

About me

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea, să te bucuri de imagini frumoase și să zâmbești ! Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !