Emoţii şi oamenii frumoşi care mă inspiră…partea II

Am trecut cu bine de prezentarea Bunineţilor, aşa că pot scrie relaxată,  despre alţi oameni frumoşi care mă inspiră…

Conferinţa internaţională a bibliotecarilor traineri, Predeal 2012, partea a II-a.

Pe scena conferinţei îşi fac apariţia primii invitaţi din Botswana: Boiki Diphou şi Tapita Mbaha. Sunt atentă la prezentare şi descopăr că există biblioteci comunitare, pe lângă cele specializate şi cele publice. Orarul este acelaşi ca în multe biblioteci din România, între orele 7.30 – 16.30 şi problema la fel: utilizatorii găsesc biblioteca închisă, atunci când au nevoie de o carte sau un alt serviciu. 

Mă inspiră dezvoltarea unor biblioteci comunitare în care să fie derulate proiecte pentru cetăţeni, în aşa fel încât aceştia să beneficieze de cât mai multă informaţie şi  educaţie. Bravo, Botwana !

Aici ar fi multe de povestit, dar fetele menţionate în postarea intitulată, prima parte, cu siguranţă îşi vor aminti cât este interesantă această ţară şi care ar fi fost metoda cea mai reuşită de a promova conferinţa ! :)))

Următorii invitaţi au venit din Bulgaria. Natalia a prezentat despre bibliotecile regionale. Sunt în număr de 27 de astfel de biblioteci. M-a impresionat foarte mult, faptul că implementează proiecte pentru persoane cu handicap şi că o persoană nevăzătoare a instruit persoane cu aceleaşi probleme. Foarte frumos !

Aaaa…şi mi-a mai plăcut ceva foarte mult: platforma  e-learning şi despre modalităţile de interacţiune între biblioteci.

Din Moldova, Silvia a prezentat despre Novateca. Am citit mai multe pe internet astăzi. Ce bine că există un site, numit KOSSON. Mulţumesc domnule Constantinescu Nicolaie!

Ţi-am promis puncte, puncte pentru pauza de cafea. Iată-le ! …………………………………………………………..

Polonia !

Un domn de 90 de ani a învăţat să vorbească pe Skype! Excelent ! Sper să reuşim cu sprijinul lui Paul Pînzariu să corespondăm mai mult, dat fiind faptul că Mediaşul este înfrăţit cu un oraş din Polonia, Dabrowa Gornicza şi să putem realiza o legătură cu bibliotecarii.

Ucraina ! Am aflat despre Bibliomist din cadrul proiectului Global Libraries. De studiat pe internet. Iată adresa: http://www.bibliomist.org.ua/ Trebuie să recunosc că optat pentru traducerea pe google ! :)))) Au postate multe manuale şi au acreditate cursurile ! De reţinut !

Pauzăăăăă!

Până la postarea cu partea a III-a, studiaţi lista oamenilor care mă inspiră ! Trebuie să recunosc că mai sunt mulţi colegi în ţară, distribuiţi în toate zonele culturale ! Mi-aţi lipsit !

http://trainersconference.wordpress.com/participanti-2012/

(Visited 187 times, 1 visits today)
Avatar photo

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment

©Antonela Sofia Barbu

About me

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea, să te bucuri de imagini frumoase și să zâmbești ! Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !