Învață despre Primul Război Mondial din cele 25 de filme prezentate la MECEFF

În cadrul celei de-a cincea ediţii a MECEFF-ului, din anul 2015, ce se va desfăşura la Mediaş în perioada 01 – 05 septembrie 2015 si la București in perioada 24 – 27 septembrie, vor fi prezentate în competiție filmele câştigătoare ale premiului naţional din fiecare din cele şapte ţări: Austria, Cehia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

FILME TEMATICE: „PRIMUL RĂZBOI MONDIAL”

Tematica acestei ediţii va fi “Primul Război Mondial”, prin urmare în afara competiţiei vor fi prezentate aprox. 25 de filme, opere ale unor regizori consacraţi nu numai din ţările participante, dar și filme valoroase din patrimoniul universal, ce plasează Primul Război Mondial într-un context artistic, cultural, istoric și social, prezentând impactul covârșitor al acestui cataclism asupra umanității, în toate aspectele sale – de la viața soldaților din prima linie a frontului, la consecințele asupra vieții populației civile ocupate de forțele inamice sau obligate să-și părăsească locuințele, la efectele asupra culturii, artei, științei.

Dintre filmele tematice care vor fi prezentate, amintim câteva:

– “The Big Parade” / ”Parada cea mare”, SUA, 1925, regia: King Vidor

– “All Quiet on the Western Front” / “Nimic nou pe frontul de vest”, USA, 1930, regia: Lewis Milestone

– “Lawrence of Arabia” / “Lawrence al Arabiei”, Marea Britanie, 1962, regia: David Lean

– “Paths of Glory” / “Cărările gloriei”, SUA, 1957, regia: Stanley Kubrick

– „Morgenrot” / „În zori”, Germania, 1933, regia: Gustav Ucicky

–  “Uomini contro” / “Oameni impotriva”, Italia, Iugoslavia, 1970, regia: Francesco Rosi

Filmele de război au captivat întotdeauna spectatorii. Oamenii sunt impresionați de eroi, de lupte și de povești adevărate. MECEFF-ul din acest an vine cu o serie de filme care ar trebui vizionate în primul rând de toți elevii, pentru a propune profesorilor dezbateri la orele de istorie.

În curând voi scrie o listă a primelor 10 filme care trebuie vizionate la a V-a ediție a MECEFF-ului organizat la Mediaș.

 

(Visited 168 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Sofia – formator, jurnalist, specialist în comunicare și inițiator de proiecte culturale pentru copii, tineri și comunitate.
Construiesc povești care prind viață, ateliere în care copiii învață să își spună ideile cu curaj și voce.
📚 Public speaking • Storytelling • Podcast • Educație culturală nonformală

🌍 Brand: Sofia Online
Proiecte personale: Teach for Speech - învață de la mine și fii creativ!, Ateliere de public speaking
Parteneriate: Valiza Vorbelor Curajoase, Școala de Public Speaking, Reconstituirea Breslelor la Mediaș, Radio Voluntar - vocea copiilor romi, Tabără pentru copiii romi, 2 pe o bicicletă
Colaborări: Biblioteca Județeană „G. Barițiu” Brașov, Centrul Cultural Reduta Brașov, Asociația Ordinul Cavalerilor Mediaș, Asociația Iulian al II-lea pentru educație și integrarea romilor, CAbR Sf. Nectarie Mediaș.

Add comment

©Antonela Sofia Barbu

About me

Sunt Sofia – formator, jurnalist, specialist în comunicare și inițiator de proiecte culturale pentru copii, tineri și comunitate.
Construiesc povești care prind viață, ateliere în care copiii învață să își spună ideile cu curaj și voce.

📚 Public speaking • Storytelling • Podcast • Educație culturală nonformală

🌍 Brand: Sofia Online