Provocările Sofiei

Babardeală cu bucluc…un film despre realitatea românească

Nu am mai scris de multă vreme despre filme. Chiar dacă am vizionat câteva seriale pe Netflix, nu mi-am făcut timp să vă împărtășesc ce am simțit încă de la primele secunde și până la final.

Astăzi, însă am vizionat un film al cărui titlu m-a determinat să caut un nou cuvânt în DEX: babardeală, pe scurt, sex.

După ultimul film românesc vizionat ,,Pup-o, mă!” cu peisaje romantice și scene de umor, mi-am făcut un pic de curaj să vizionez acest film, rupt din realitate și nu, rupt de realitate. Citind câteva recenzii pe internet despre ,,Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, vizionând în avanpremieră, câteva secvențe, de la început, șocante pentru a le vedea într-o sală de spectacol, am devenit curioasă și să înțeleg de ce acest film a fost premiat la Berlin cu Ursul de Aur.

Filmul începe brusc și te întrebi ce este în mintea celor peste 100 de spectatori, peste 18 ani, distanțați de un scaun și de o bandă galbenă.

Scenele te duc cu gândul la casetele video pe care le vizionau colegii mai mari, în serile de sâmbătă și care îți erau interzise, pentru că nu aveai încă vârsta corespunzătoare. Așa că, cu toate că tinerii s-au  emancipat, lăsați-i acasă.

Urmează să parcurgi un drum destul de lung, pe jos, cadrele fiind bine alese. Mergi alături de doamna profesoară prin capitală și te lovești de lumea nevăzută din mașină. O lume cu tarabe, cu oameni nepoliticoși, i-aș numi pe mulți, misogini, o lume cu zgomote, cu jocuri mecanice și cu manele, cu flori și cu praf. O lume pe care nu vrei să o accepți, pentru că în mintea ta, Bucureștiul este Micul Paris.

Un dicționar explicat pe înțelesul tuturor, vine ca o completare a poveștii al cărui final, într-un fel sau în altul, îl intuiești. Din când în când, lași privirea spre podea. E prea directă imaginea. Parcă ochii tăi refuză să vadă mizeria surprinsă în imagini. Și totuși, de aceste realități ne lovim la tot pasul. Auzim vulgarități pe stradă, în mașină, în tren, însă atunci când le vedem expuse într-un film, ne rușinăm. Poate din cauza educației sau din cauza râsetelor pe care le auzim în sală.

Filmul este atât de simplu, dar în același timp, atât de profund, încât la final, simți că ai făcut un duș rece. Dacă era un film 4D poate simțeai și apa. Hei, trezește-te! România nu înseamnă doar peisaje frumoase, Cosânzene sau oameni cu suflet mare și ospitalieri.

România prezentată în film e cenușie, cu praf mult și înecată în mizerii. Simți acele peturi și gunoaie venind peste tine, omul cel liniștit, înainte de viruși și de oameni aruncați în saci. 

Oameni cu mască, caricaturi care îți calcă viața intimă, care te ucid sufletește și care fac legea în numele copiilor.

Copii care sunt prea maturi pentru vârsta lor, dar prea mici și ar trebui apărați de părinți. Copiii care scot cuvintele unui profesor din context, doar pentru a-și da importanță. Copii cărora nu le pasă de cei de la catedră și care au drepturi, au telefoane mobile sofisticate la școală, nu pentru teme, ci pentru a descoperi viața intimă a unei profesoare.

Filmul prezintă un război al părinților sofisticați care ridică piatra asupra ,,profesoarei porno” a cărei viață intimă a fost demascată la școală, de către copii de 12 ani, mari cercetători ai unor site-uri interzise.

Este un film la care zâmbești amar și oftezi prin mască, gândindu-te la câte cazuri de hărțuire verbală sau fizică, cunoști.

Asta e realitatea și nu o putem ascunde. Nu putem fugi de mizeria din jur, nici nu putem să o acceptăm, dar nici nu ne revoltăm.

Filmul acesta l-aș caracteriza într-un singur cuvânt: revoltă.

Și dacă vrem să schimbăm lumea, să pornim de astăzi, de la ora 12.00, de la încrâncenarea din noi, după un astfel de film.

Într-un cadru apare marele actor Ion Dichiseanu. Dumnezeu să aibă grijă de el, acolo Sus. Cred că a fost ultimul lui rol. Galant, în alb, asemenea unui înger cu o floare în mână. 

În rolul principal este Katia Pascariu, o actriță ambițioasă, cu o forță extraordinară pentru a juca un astfel de rol.

O vom întâlni la farmacie pe Marina Voica, iar în ședința cu părinții pe Axinte și pe Adrian Enache. În rolul preotului, născut la București, dar brașovean de 8 ani, actorul Gabriel Spahiu, numit ,,omul cu o mie de fețe”.

Recunosc, am vizionat acest film cu sufletul la gură, având multe întrebări pregătite pentru sesiunea în care actorul ar fi răspuns, însă mi-am conservat emoțiile pentru a scrie acest material.

A promis că își va face timp pentru un interviu în zilele următoare, așa că până atunci, mă voi detensiona, voi fi din nou creativă și voi încerca să schimb mentalități.

Poate și cei care au vizionat în seara aceasta filmul ,,Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” vor pune punctul pe I, acolo unde e nevoie!

Felicitări, Radu Jude! Felicitări tuturor actorilor!

Mulțumesc, Gabriel Spahiu!

Abia aștept să fim noi, cei buni, dincolo de lumea cu măști!

Filmul lui Radu Jude a fost singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin 2021 și acest lucru nu poate decât să mă bucure, știind că acest film a fost realizat în pandemie, prin sesiuni cu artiștii prin zoom, adaptați la noile condiții de muncă de acasă. 

Brașovenii au avut ocazia să vizioneze acest film în premieră, în sală, respectând măsurile sanitare și de protecție. Au fost vândute toate biletele și acest lucru ne demonstrează cât de mult avem nevoie să ieșim din casă, să socializăm, să ne bucurăm de o seară petrecută într-o sală de spectacol și să înțelegem în ce lume trăim,  dar mai ales să înțelegem  realitatea în care trăim, să ne dăm măștile la o parte și să schimbăm lumea. E mult mai ușor, decât să muți munții ! Mobilizați-vă și faceți ce trebuie pentru o lume mai bună, cu pace,  în care viitoarele generații să fie în siguranță și să fie tolerante.  

(Visited 53 times, 1 visits today)

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea, să te bucuri de imagini frumoase și să zâmbești ! Acceptă Provocările Sofiei în fiecare luni, de la ora 18.00 !

2 comments

  • Da. Cam așa… Eu mai rumeg și nu-mi dau seama de ce. E verde-n față adevărul gol goluț. Simplu de mă doare. Mulțumesc.

  • Pentru mine, filmul ăsta este o punere în scenă a ipocriziei care ne înconjoară, pe de o parte, şi pe alta, a faptului că ne place tare să dăm şi să luăm m…e, aşa, ca popor 🙂 Ne-o luăm (şi ne place asta aproape de sadism) de la toţi ghirţoii care blochează trotuare sau de la guvernanţi care ne lasă să trăim în oraşe ce seamănă cu Beirutul după rachete; dar şi mai mult ne place tare s-o dăm la toţi ăia mai “săraki” decât noi… E un portret perfect al societăţii româneşti. Poate un pic exagerat, dar asta este “marcă înregistrată Jude” 🙂

©Antonela Sofia Barbu

About me

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea, să te bucuri de imagini frumoase și să zâmbești ! Acceptă Provocările Sofiei în fiecare luni, de la ora 18.00 !