Provocările Sofiei

Prima întâlnire cu sașii din Dîrlos

In perioada 8 – 10 august 2015  are loc la Dârloscomună situată în nordul județului Sibiu, în apropiere de Mediaș – “Prima Intalnire a Fiilor Satului, Sași și Români, de la Dârlos – august 2015 – eveniment marcant din punct de vedere cultural, social și comunitar – istoric.

Ca și alte asemenea întâlniri de suflet, dintre Sașii și Românii care au conviețuit de-a lungul timpului în Transilvania, cea de anul acesta, de la Dârlos, reunește aproape 125 de Sași, veniți din diverse colțuri ale Germaniei, pentru a marca acest moment extraordinar, cu fostii lor concetateni, Români.

Intâlnirea aceasta, însă, este altfel, pentru că, spre deosebire de altele de acest gen, organizate în toate zonele unde a fost colonizată această mandră și harnică populație germanică – provenind din Saxonia, Suabia și din Luxemburgul germanic – și a conviețuit cu Românii transilvăneni, anul acesta, la Dârlos, acești Sași – Fii ai Satului și ei – sunt gazduiți în casele Românilor rămași, fostii lor vecini. Organizatorii – Primăria si Consiliul Local al Comunei Darlos – reprezentată de Primarul Lupu Ioan, împreună cu Asociația “Cultură și Tradiție 2012”, condusă de dl. Gen.(r) Suteu Ghe. Nicolae și-au dat mâna ca organizeze o manifestare de excepție.

Bucuria, bucatele și băuturile tradiționale au îmbogățit prima zi a acestui mare eveniment al Dârlosului, drag deopotrivă celor două comunități. Primirea oaspeților a fost emoționantă și a inclus slujbe simultane, în cele două biserici – atât în cea a Sașilor, cât și în cea a Românilor, urmate de un serviciu religios comun, realizat de preoții, Lutherani și Ortodocșiși aceștia Fii ai Satului, lângă Monumentul Eroilor Dârloșeni căzuți pentru patria comună în Primul Război Mondial. Aceste ore, desfășurate în spații ecleziastice străvechi, au reunit cea mai mare parte a populației celor trei sate componente ale Dârlosului de astăziDârlos, Curciu și Valea Lungă.

Mesajul Primarului a emoționat numeroasa asistență, deschizând seria manifestărilor culturale. Muzica specifică celor două vecinătăți a deschis apetitul comesenilor pentru degustarea bucatelor tradiționale. Aceștia au fost încântați de muzica tipic săsească, în special a dlui. Martin Sienerth (la trompeta, mai ales), dar si de cea interpretată vocal de mulți dintre sași, ca și, de asemenea, de cea a celor două Grupuri muzicale și de dansuri românești de pe Valea Târnavei Mari, conduse de dna. Șuteu Eusevia și de dl. Medeșean Nicolae.

Puternicile impresii lăsate de vizitarea micului Muzeu al straielor și îndeletnicirilor tradiționale au fost însoțite de bucuria exprimată la vernisajul Expoziției fotografice cu tema “Portul tradițional Săsesc si Românesc, de-a lungul Istoriei”, organizate în spațiile vechilor clădiri ale Baronului Haller – actuala Gradiniță dârloșeană.

Căminul Cultural local a fost gazda multora dintre momentele derulate în prima zi a manifestării, asa cum, noua Sală a Sporturilor va fi, și ea, în a doua zi – 9 august – când se va decerna titlul de Cetățean de Onoare al Comunei Dârlos, dlui. Prof. Univ.dr. Stefan SIENERTH – Fiu al Satului și, de asemenea, importantă Personalitate culturală germano – română, care este invitatul de onoare al evenimentului, ex-Director al renumitului Institut pentru Culturi si Istorie din Sud – Estul Europei, de la Munchen.

Evenimentul va fi marcat, totodată, printr-un important Simpozion știintific, la care vor conferenția alături de reputatul Profesor munchenez : dl. Prof. Univ. dr. Vasile Morar – Universitatea București, dl. Prof. Univ. dr. Achim Munteanu, dl. Prof. Univ. dr. Nicolae Ghe. Suteu – Universitatea “L. Blaga” din Sibiu și, de asemenea, Pr. dr. Achim Sărășan și Pr. Drd. Marius Custălcean. Această a doua zi va fi întregită – seara, de tradiționalele Baluri cel săsesc și cel românesc

In a treia și ultimă zi a manifestării – ziua de 10 august 2015 – oaspeții Sași vor vizita străvechea Podgorie românească și Cramă de la Jidvei – jud. Alba, vor lua prânzul si vor degusta vechile vinuri, la Castelul de la Cetatea de Baltă, vechea moșie străbună, dăruită Domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfânt de catre Matei Corvinul, Regele român al Ungariei medievale. Cu totii, oaspeți și localnici, se vor despărți, cu speranța, această primă reunire a Fiilor Satului Dârloșean nu va rămâne singura, ci dimpotrivă, va continua să se organizeze an de an, pentru a marca buna conviețuire a celor doua popoare – astăzi reprezentând țări membre ale UE comune. fie într-un Ceas Bun și la mai multe revederi !

Foto: www.medievistica.ro

Redactat de Jenel Marin

(Visited 693 times, 1 visits today)

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea, să te bucuri de imagini frumoase și să zâmbești ! Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment

©Antonela Sofia Barbu

About me

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea, să te bucuri de imagini frumoase și să zâmbești ! Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

SUSTINE !
SUPERBLOG
DONEAZĂ !

Subscribe

* indicates required
/ ( mm / dd )