Iubirea si magicianul cuvintelor

A fost odată ca niciodată…„Jurnalul de iubire”  din Editura RAO, în care am găsit cea mai frumoasă dovadă de dragoste. O poveste  în care sufletul mi-a fost încărcat cu emoție, când am citit fiecare rând scris de Nicholas Sparks.

În timp ce Noah îi citea cu glas tare, din jurnalul lor de iubire, se îndrăgostea din nou nou de Allie. De fiecare dată simțea că îi face din nou curte, că își pun pe degete inelele de logodnă și trăiesc viața pe care au dorit-o împreună . „Câtor oameni li se oferă această șansă? Să ai pe cineva de care să te îndrăgostești într-una?”

Continuarea acestor sentimente se regăsește  în cartea „Nunta” din Editura RAO, de data aceasta autorul Nicholas Sparks  fiind un magician al cuvintelor.

Jane, fiica lui Noah, nu m-a lăsat să mă despart de această carte, până nu am participat la surpriza pregătită de Wilson, soțul ei. Noah l-a învățat pe ginerele său, cum cum să mențină dragostea vie, pregătind o nuntă ca în povești.

Jane a primit o verighetă aniversară cu diamante, iar pentru el, Wilson cumpărase una similară pe care a purtat-o întotdeauna, „una ce părea că strălucește de speranță”.

Și-au reînnoit jurămintele de credință pe care  le-au făcut cu mult timp în urmă , punându-și verighetele pe degete.

Wilson știe că se va conforma lecțiilor lui Noah despre dragoste și, „chiar dacă nu voi deveni niciodată un romantic adevărat ca el, nu înseamnă că am să încetez vreodată să încerc.”

A deveni romantic, nu este deloc ușor, însă în luna februarie, orice partener de viață poate șlefui un diamant, pentru a crea o altă poveste de iubire alături de familie.

(Visited 372 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Sofia – formator, jurnalist, specialist în comunicare și inițiator de proiecte culturale pentru copii, tineri și comunitate.
Construiesc povești care prind viață, ateliere în care copiii învață să își spună ideile cu curaj și voce.
📚 Public speaking • Storytelling • Podcast • Educație culturală nonformală

🌍 Brand: Sofia Online
Proiecte personale: Teach for Speech - învață de la mine și fii creativ!, Ateliere de public speaking
Parteneriate: Valiza Vorbelor Curajoase, Școala de Public Speaking, Reconstituirea Breslelor la Mediaș, Radio Voluntar - vocea copiilor romi, Tabără pentru copiii romi, 2 pe o bicicletă
Colaborări: Biblioteca Județeană „G. Barițiu” Brașov, Centrul Cultural Reduta Brașov, Asociația Ordinul Cavalerilor Mediaș, Asociația Iulian al II-lea pentru educație și integrarea romilor, CAbR Sf. Nectarie Mediaș.

Add comment

©Antonela Sofia Barbu

About me

Sunt Sofia – formator, jurnalist, specialist în comunicare și inițiator de proiecte culturale pentru copii, tineri și comunitate.
Construiesc povești care prind viață, ateliere în care copiii învață să își spună ideile cu curaj și voce.

📚 Public speaking • Storytelling • Podcast • Educație culturală nonformală

🌍 Brand: Sofia Online