Eu sunt Malala – povestea fetei care luptă pentru educaţie

Povestea Malalei Yousafzai dezvăluită în cartea ,,Eu sunt Malala – povestea fetei care a luptat pentru educaţie şi a fost împuşcată de talibani” scrisă împreună cu Christina Lamb, te inspiră şi te determină să renunţi lucrurile mărunte care te apasă zi cu zi şi să te alături luptei pentru educaţie.

Oricine citeşte această carte va face un pas, se va aşeza în bancă lângă Malala şi va scrie un plan bun pentru ca fiecare copil să meargă la şcoală, să înveţe şi să zâmbească. Sunt sigură că cele peste 300 de pagini, citite într-o zi, cu nerăbdare şi curiozitate vor avea un impact mare asupra tinerilor şi nu numai.

,,Eu sunt Malala” este o carte pe care fiecare părinte o poate dărui copilului său la începutul verii, lăsându-i timpul necesar să citească şi apoi să caute cât mai multe informaţii pe internet despre această fată de 16 ani, care a fost împuşcată în cap de talibani pentru că a luptat ca fetele să meargă la şcoală.

,,Eu sunt Malala” este o carte pe care trebuie să o găseşti în fiecare bibliotecă şi să o recomanzi la lectura şcolară.

Cartea începe cu naşterea unei fete, botezată după Malalai din Maiwand, cea mai cunoscută eroină din Afganistan.

Malalai_of_MaiwandMalalai of Maiwand

Deşi numele înseamnă ,,îndurerat”, Malala are mereu zâmbetul pe buze. S-a născut în localitatea Swat, un paradis înconjurat de munţi, locul unde se află prima pârtie de schi din Pakistan.

River-Swat-Pakistan Râul Swat Kalam, Pakistan

Învăţăm încet încet geografie, istorie şi despre tradiţiile paştunilor. Tatăl ei îşi dorise dintotdeauna să deschidă o şcoală, aşa că visul lui s-a împlinit, iar Malala împreună cu cei doi fraţi a crescut într-o şcoală numită Khushal, după poetul războinic din Akora, Khushal Khan Khattak. La intrare a fost desenat un scut pe care a scris în limba afgană: ,,Îmi ţin sabia pregătită în numele onoarei afgane”. 

Datorită tabelului cu Evenimentele importante din Pakistan şi Swat putem urmări cu atenţie tot ce s-a petrecut în această ţară, pentru a înţelege mai bine în ce context politic trăia Malala.

M-a impresionat mult scrisoarea adresată lui Dumnezeu, pe  care Malala a scris-0 la numai 8 ani.

Se încheia astfel: ,,Doamne, dă-mi putere şi curaj şi fă-mă perfectă, fiindcă eu vreau să fac lumea perfectă”.

Se vorbeşte mult despre puterea stiloului, despre dreptul de vot al femeilor, despre dreptul fetelor de a merge la şcoală. Aflăm atât de multe despre talibani, încât în mintea noastră se instalează frica. Dacă nu aş fi ştiut de la începutul cărţii că Malala trăieşte, cu siguranţă aş fi lăsat pentru multe ore, cartea din mână. Descrierea atacurilor şi a perioadei în care talibanii au ajuns în valea Swat este scrisă cu lux de amănunte. Închizi ochii şi îţi aminteşti de ştirile din anul 2008 când talibanii au distrus peste 400 de şcoli, iar pe stradă vedeai fete cu arme în mână, care răpeau femeile din case spunând că sunt prostituate şi închideau magazinele de DVD-uri dând foc la toată marfa din ele. Noi am urmărit doar la televizor, însă Malala a trăit acele zile cu mare încredere în Dumnezeu.

I s-a propus să ţină un jurnal asemenea Annei Frank, fetiţa evreică în vârstă de 13 ani, care, în timpul războiului se ascundea cu familia în Amsterdam. Anne Frank a murit într-un lagăr la numai 15 ani. Jurnalul ei a fost publicat şi a motivat-o, astfel că Malala a acceptat propunerea celor de la BBC de a crie despre evenimentele din valea Swat. Blogul ei a fost publicat sub pseudonimul Gul Makai, care însemna albăstrea şi este numele unei eroine dintr-o poveste populară a paştunilor.

Anne-Frank-Desk  Anne Frank

Un exemplu de eroism pentru Malala este Benazir Bhutto.  A fost prima femeie care a deținut funcția de premier într-un stat musulman şi a fost asasinată în anul 2007.

Benazir_Bhutto   Benazir Bhutto

Cartea ne prezintă personalităţi politice şi ne aduce în atenţie operaţiunile militare care au avut loc în Afganistan şi Pakistan. În prim plan se află Osama bin Laden şi evenimentele din anul 2001, când în 11 septembrie au fost distruse Pentagonul şi World Trade Center. Unii oameni religioşi îl priveau pe Osama ca pe un erou. Se vindeau în bazar afişe cu el călare pe un cal alb şi cutii de bomboane cu chipul lui.

Malala citea foarte multe cărţi, printre care şi Paolo Coehlo – ,,Alchimistul”, cartea pe care anul trecut a dăruit-o la deschiderea oficială a celei mai mari biblioteci din Europa.

121109MalalaFather_6884798  Malala citind

Malala vrea să devină politician încă de  mică, nu doar pentru a lupta ca toţi copiii să meargă la şcoală, ci şi pentru a da o şansă  copiilor care caută prin gunoaie sau fetelor care vând portocale şi nu ştiu să scrie.

A fost sprijinită de tatăl ei, astfel că Malala a spus mereu adevărul despre situaţia dramatică din Pakistan, în special din valea Swat. Însă curajul ei i-a determinat pe talibani să fie violenţi şi să o împuşte în cap, în timp ce se întoarcea de la şcoală împreună cu colegele ei.

A fost transportată în Anglia pentru a se recupera şi astfel Malala trăieşte o a doua viaţă, departe de ,,iubitul Pakistan”.

Înfiinţează Fundaţia Malala, iar o donaţie generoasă a venit din partea Angelinei Jolie. Întreaga lume a fost şi este alături de tânăra Malala şi de familia ei, ziua de 10 noiembrie fiind declarată Ziua Malala. S-a înfiinţat Premiul Malala care se va acorda anual unui copil sub 18 ani.

,,Eu sunt Malala” nu aduce în atenţia cititorilor doar lupta pentru educaţie, ci vine cu strigătul copiilor din întreaga lume care vor să trăiască în pace, să nu existe violenţă, să nu le fie distruse tradiţiile, să aibă ce mânca şi să se bucure de jocurile copilăriei.

Cred că aceste citate din cartea ,,Eu sunt Malala” apărută la Editura Polirom să vă ofere un moment de meditaţie şi apoi să căutaţi pe internet cum să vă alăturaţi Fundaţiei Malala:

,, … – De ce nu vor să lase fetele să meargă la şcoală? l-am întrebat pe tata.

         – Le e teamă de puterea stiloului, mi-a răspuns el”. 

,, Nu mai avea nici o importanţă premiul întâi dacă nu puteai să studiezi deloc.  Când cineva îţi ia stiloul realizezi cât de importantă este educaţia”. 

Fotografiile sunt preluate de pe wikipedia.com şi de pe www.theguardian.com.

(Visited 1.493 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment