Mediasul pe harta SNV si in 2020

Este o bucurie să pun din nou Mediașul pe harta SNV !

Luni, 7 septembrie, începe Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV), ediția a 19-a, . O săptămână cu peste 120 de activități în localități din toată țara, evenimente care pe lângă celebrarea muncii voluntarilor aduc în atenția comunității idea de dezvoltare durabilă.

 

Mai mult de 100 de organizații și școli vor desfășura activități în săptămâna 7-13 septembrie 2020, chiar și în condițiile dificile din acest an, dar respectând cu strictețe toate regulile de siguranță în vigoare.

 

Voluntarii vor sărbători prin ceea ce știu ei să facă cel mai bine, prin bucuria de a fi de ajutor altora. Iar organizațiile cu care aceștia lucrează vor avea ocazia să le mulțumească încă o dată pentru contribuția lor.

 

O mare parte dintre organizații și-au însușit tema ediției: ”Orașe și comunități durabile” și au înscris pe saptamanavoluntariatului.ro proiecte prin care să vorbească despre o temă importantă pentru toți, și anume dreptul la locuire și viitorul locuirii la noi în țară, dar și în lume.

 

Mediașul se află pe harta SNV cu aceste proiecte importante pentru comunitate.

Primul proiect ,,Storytelling pentru adulți – casa din sufletul meu!” este cel pe care l-am inițiat împreună cu CAbR Sf.Nectarie Mediaș. Pentru al doilea an consecutiv, datorită acestei colaborări, CAbR Sf.Nectarie s-a aflat prin câștigătorii Concursului de idei organizat de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat din Cluj-Napoca. Anul acesta tema propusă  a fost cea dedicată locuirii și Obiectivului de Dezvoltare Durabilă 11.

Rezidenții și voluntarii vor învăța împreună despre: nevoia de adăpost, siguranță și incluziune; ecologia urbană; pregătirea și rezistența la dezastre naturale; voluntariat; arta de dărui; arta de a primi.

Al doilea proiect aflat pentru prima dată harta SNV este cel derulat timp de 10 ani de Centrul de Recuperare Neuromotorie ,,Pruncul Isus” Mediaș, numit Un milion de stele. În cel de al 11 an, fiind un an atipic, proiectul a fost mutat în online. ,,Am început împreună cu Adelina Biriș, manager de proiect la Centrul de Recuperare Neuromotorie ,,Pruncul Isus” Mediaș o strategie de campanie de solidaritate online pentru asigurarea terapiilor de recuperare pentru o lună, pentru toți copiii din centru, acestea fiind foarte costisitoare. Este nevoie să aducem puțină magie și să implicăm comunitatea din mediul online. Indiferent de orașul sau țara în care locuiți, vă puteți implica, donând minim 25 lei.’’

De multe ori am spus că este important să faci lucruri simple și să fii diferit. Un lucru simplu va fi să alerg. M-am înscris la Maratonul Internațional Sibiu, cel mai mare eveniment sportiv filantropic din România pentru a Alerga ORIUNDE. Voi parcurge 5 km prin Brașov, în data de 10 septembrie, iar cauza pentru care voi face mișcare este cea propusă de Crucea Roșie, Subfiliala Mediaș: amenajarea unei alei senzoriale pentru copiii cu autism, în incinta Centrului de zi pentru copii cu tulburări din spectrul autist Sfântul Casian din Mediaş. Copiii cu autism sunt diferiti și alături de ei, te simți și tu diferit ! Trebuie să fim toți înclinați spre a forma o legătură cu acești copii, să încercăm cu adevărat să îi înțelegem și să intrăm în lumea lor unică.

Obiectivele acestui voluntariat sunt de a promova ceea ce înseamnă orașe și comunități durabile, pe scurt ODD 11 din Agenda 2030.

Îmi propun să încurajez oamenii să fie activi și mai participativi în viața comunității atât în mediul online, cât și în cel offline, să promovez voluntariatul și exemplele de bună practică pentru alte organizații.

Pentru mine, acasă este acolo unde este inima mea, acolo unde mă poartă pașii și acolo unde pot să îmi las amprenta, făcând bine și lucruri simple.

Dacă simți la fel, vino alături de mine și susține aceste proiecte:

Nu uita: Depinde MINE, dar…depinde și de TINE !

SNV este evenimentul național care de 19 ani sărbătorește voluntariatul. Evenimentul este coordonat de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat, din Cluj-Napoca şi se realizează în parteneriat cu organizaţii, instituţii şi voluntari din toată ţara.

 

 

(Visited 72 times, 1 visits today)
Antonela Barbu

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment