Voluntariat în cea mai săracă ţară din lume

În ultimele luni am citit cărţi despre Africa, am vizionat filme şi am luat legătura cu persoane care au fost pe acest continent, vorbind despre voluntariat şi nevoia de a ajuta  comunităţile care trăiesc în condiţii precare, care nu au parte de asistenţă medicală şi educaţie.

Ovidiu Dărămuş este un tânăr medieşean  a plecat în inima Africii împreună cu alţi 65 de voluntari din 10 ţări, în anul 2011. Ajuns în  Burundi, o ţară din zona Marilor Lacuri, considerată cea mai săracă ţară din lume, a lucrat ca ajutor în clinica medicală şi a oferit sprijin material care a constat în haine, jucării, chiar şi duşuri. Aproape două săptămâni a pregătit hrana, alături de alţi 4 români şi de restul voluntarilor, pentru 1000 de persoane.

A locuit într-o localitate plină cu bananieri şi avocado, dar fără semnal la telefonul mobil pentru a lua legătura cu familia.

Despre întreaga aventură şi cum este să faci voluntariat în cea mai săracă ţară din lume, Ovidiu ne dezvăluie într-un interviu.

Antonela Sofia Barbu: Cum ai ajuns să mergi voluntar în Africa?

Ovidiu Dărămuş: ,,Spontan. Am citit într-o noapte pe internet despre proiect și m-a entuziasmat așa de tare ideea încât am trimis e-mail pe loc, spunând că vreau să particip. Am fost acceptat și în scurt timp începeam deja pregătirea (financiară, fizică, psihică). Au durat câteva luni de zile până când am plecat în cele din urmă spre Burundi, însă “pornirea” a fost foarte spontană.’’

A.S.B. : Care este profilul unui voluntar? Cum l-ai descrie tu, mai ales după ce ai făcut voluntariat în alte zone ale lumii?

O.D. : ,,Voluntarul este o persoană foarte flexibilă. Reușește să se adapteze, să găsească soluții pentru problemele pe care le întâmpină, este o persoană lipsită de prejudecăți și gata să ajute pe oricine are nevoie de sprijinul lui, indiferent de naționalitate, rasă, vârstă, sex, religie. Nu în ultimul rând, este o  persoană entuziastă și optimistă, care transmite energie în jur.’’

A.S.B. :  Dacă ar fi să recomanzi cuiva un loc în care să facă voluntariat, care ar fi acesta?

O.D. : ,,Depinde de persoană. Pentru anumite persoane, ieșirea din zona de confort poate fi o acțiune de voluntariat la doi pași de casă. Alții au nevoie de experiențe ce implică și o oarecare doză de adrenalină, cum ar fi Africa. Totuși, recomand experiența unei țări străine. Iar dacă vorbim de o țară din lumea a treia, impactul va fi cu atât mai mare. Te schimbă.’’

A.S.B. : Ați plecat cu mâncare pentru acele persoane?

O.D. : ,,Nu, n-am dus cu noi proviziile din Europa. Ar fi fost destul de costisitor să transporți cantități mari de mâncare pe o distanță așa lungă. În schimb, aprovizionarea s-a făcut în Bujumbura, capitala Burundi. Am transportat alimentele de acolo spre Gafumbegeti, satul în care s-a desfășurat misiunea, ascuns printre munții din nordul țării, la trei ore distanță de capitală.’’

A.S.B. : Cine gătea?

O.D. : ,,Gătitul a căzut în sarcina echipei de operațiuni. În fiecare zi, o parte a voluntarilor pregăteau masa de prânz atât pentru întreaga echipă, cât și pentru cei 700-1000 de oameni care așteptau extrem de nerăbdători în fața bucătăriei noastre.’’

A.S.B. :  Cum a decurs o zi în această misiune?

O.D. : ,,Ziua începea imediat după răsăritul soarelui, când toți voluntarii se reuneau pentru a stabili prioritățile zilei. Apoi, după micul dejun fiecare din cele trei echipe se îndrepta spre locul ei de activitate (echipa medicală spre clinica medicală, echipa de operațiuni spre bucătărie și echipa de copii spre școala din sat). Pentru mine, ca membru al echipei de operațiuni, prânzul era cea mai agitată parte a zilei. A hrăni 1000 de africani flămânzi în fiecare zi a fost o adevărată aventură. În dorința de a ajunge cât mai repede la farfuria cu mâncare, ignorau orice regulă de organizare sau de așteptare răbdătoare. Astfel că a trebuit să inventăm niște garduri, pentru a evita îmbulzeala. După prânz, curățam bucătăria și ustensilele, le pregăteam pentru a doua zi, și, în măsura în care acest lucru era posibil, eram de ajutor în clinică sau celor care se ocupau de copiii. După apusul soarelui, când satul se cufunda în întuneric, ne strângeam în zona centrală a campingului, zonă luminată de un generator electric, povestind experiențele de peste zi, având timp să ne cunoaștem mai bine.’’

A.S.B. :  Ce trebuie să știe cineva care dorește să plece în Africa? Unde își face vaccinurile, de ce anume are nevoie?

O.D. : ,,Cartea galbenă e una din cerințele obligatorii pentru cei care vor să pășească pe pământ african. Acest document atestă faptul că posesorul lui are vaccinurile făcute pentru bolile tropicale sau ecuatoriale africane, sau, cel puțin pentru febra galbenă. Am făcut vaccinurile la clinica “Dr. Victor Babeș” din capitală, deși cred că există centre de vaccinare și în alte orașe ale țării. De asemenea, din experiență proprie, recomand existența unei truse medicale personale. Cu atât mai mult dacă vorbim de o țară subdezvoltată, sau în curs de dezvoltare. Opțional, poate că ar fi bine ca în bagaj să își aibă locul și ceva provizii de suplimente alimentare. Just in case.’’

A.S.B. : Știi de SEV? În Arad există o organizație care te ajută să pleci în Africa (primești bani, casă, masă, transport – doar 10% plătești tu).

O.D. : ,,Da, am luat contact cu Serviciul European de Voluntariat în timpul Caravanei SEV organizată la Mediaş anul trecut, de Asociaţia Mediaşul pentru Cultură, când am aflat mai multe despre oportunitățile existente. Sunt convins că există programe interesante, deși până acum m-am finanțat din buzunarul propriu sau cu ajutorul sponsorilor pentru misiunile de voluntariat în care am participat.’’

A.S.B. : Ai mai pleca în Africa?

O.D. : ,,Printre cei care au avut ocazia să pășească pe pământ african există o vorbă – “Poți scoate un om din Africa, dar nu poți scoate Africa dintr-un om”. Dincolo de sărăcie, mizerie, lipsuri, război, Africa are un farmec aparte. Trebuie să-l simți pe propria piele ca să poți înțelege. Iar odată ce-ai experimentat experiența africană, sunt convins că te vei mai întoarce pe continent. Cel puțin din când în când, în vizită.’’

A.S.B. : Care este următoarea destinație?

O.D.:,,Deocamdată nu există o destinație foarte precis și clar fixată. Mi-ar place să mai particip într-o misiune de voluntariat, dar deocamdată nu pot spune că există vreun plan precis în direcția asta.’’

A.S.B. : Ce-mi spui despre Amazonia?

O.D. : ,,La un an distanță de experiența Africii, am avut oportunitatea să pun piciorul pe pământul Americii de Sud, participând la o misiune de voluntariat în nordul Braziliei, în jungla Amazoniană. Rețeta era aceeași: un grup de voluntari din toată lumea, merg să ajute timp de 2 săptămâni populația dintr-o zonă extrem de izolată a globului. Însă Amazonia are particularitățile ei, nu e identică Africii. Spre deosebire de Africa, în Amazonia n-a fost zonă de conflict, nici n-am dat piept cu o sărăcie atât de cruntă ca și în Burundi. În schimb, am avut parte de o climă mult mai aspră (extrem de cald și umed) și de nenumărate insecte, specifice zonelor unde e mai multă apă decât pământ.’’

,,Cultura Burundi se bazează pe tradiția locală și influența ţărilor vecine. Deoarece agricultura este principala industrie în Burundi, o masă tipic Burundi este formată din cartofi dulci, porumb şi mazăre. Din cauza cheltuielilor, carnea este consumată doar de câteva ori pe lună. Atunci când mai multe persoane se întâlnesc, pentru a se cunoaşte, beau  impeke, o bere, la un container mare pentru a simboliza unitatea.  Persoane notabile din Burundi sunt fotbalistul Mohammed Tchité și cântărețul Jean-Pierre Nimbona.” (sursa Wikipedia)

Tobele fac parte din patrimoniul cultural al acestei ţări.  Mestesugul burundienilor  este cea mai importantă artă. Găsiţi sculpturi în piele, ceramică şi lemn în satul meştesugarilor de la Giheta. Ascultaţi această  muzică tradiţională şi amintiţi-vă de cuvintele sculptorului Constantin Brâncuşi: ,,Din toată lumea – numai românii şi africanii au ştiut cum să sculpteze în lemn.”