Aglaia Eminovici purta cu bucurie IA românească

Nouă zile până la Ziua Universală a Iei...

Astăzi comemorăm 125 de ani de la moartea Poetului Naţional Mihai Eminescu şi doresc să vă redau în acest articol, lucruri mai puţin cunoscute din viaţa sa.

Supranumit şi „Luceafărul Poeziei româneşti”, Mihai Eminescu este al şaptelea copil al căminarului Gheorghe Eminovici şi al Ralucăi Iuraşcu. Copiii acestei familii au fost: Şerban, Nicolae, Gheorge, Ruxandra, Ilie, Maria, Mihail, Aglaia, Harieta, Matei, Vasile.  Dintre aceştia, Ruxandra, Maria şi Vasile au murit la vârste fragede, iar ceilalţi, cu excepţia lui Matei, au murit tineri şi, în unele cazuri, fiind alienaţi mintal. 

Al optulea copil a fost Aglaia care s-a născut în 1852, la Ipoteşti, la doi ani după Eminescu. Şi-a petrecut copilăria la ţară, în casa căminarului. A învăţat acasă limbile străine, germană şi franceză,  cu o guvernantă bătrână care venea o dată pe săptămână de la Botoşani la Ipoteşti. Mama sa a trimis-o la Mânăstirea Agafton,unde a învăţat şi a lucrat într-o atmosferă austeră, alături de cele trei surori ale sale, maicile Olimpiada, Frevonia şi  Sofia.

La vârsta de 18 ani, aflându-se la Mânăstirea Agafton, Aglaia îl întâlneşte pe Ioan Drogli din Cernăuţi, profesor de pedagogie. Acesta o cere în căsătorie şi la 7 ianuarie 1871 s-au căsătorit.

Sora Poetului a trăit apoi la Cernăuţi, unde Mihai Eminescu o vizita destul de des.  Profesorul Drogli a murit în anul 1887, iar Aglaia a rămas văduvă cu doi băieţi: Gheorghe şi Ioan. La 5 februarie 1890 se recăsătoreşte cu locotenentul austriac Heirich Gareissvon Dollitzstum, cu care trăieşte zece ani.

Aglaia era o femeie distinsă, cu ovalul feţei prelung, şatenă, înaltă, zveltă şi  foarte elegantă. Avea talent de artistă, recita frumos, implicându-se în activităţi culturale. A avut, ca şi Eminescu, o mare pasiune pentru teatru şi muzică. Ea a murit pe 30 iulie 1900.

Aglaia a purtat cu bucurie IA românească şi dovada o avem chiar în aceste fotografii, descoperite în fondul fotografic al Bibliotecii Naţionale a României şi în cel al Muzeului de la Ipoteşti.

. 

 Sursă: Biblioteca Naţională a României, Muzeul Ipoteşti.