Mihai Eminescu a auzit povestea lui Călin la o şezătoare de tors lână

Nouă zile până la Ziua Universală a Iei…

Astăzi comemorăm 125 de ani de la moartea Poetului Naţional Mihai Eminescu şi vă redau în acest articol lucruri mai puţin cunscute din viaţa sa.

Pasiunea – încă din prima tinereţe -, pentru folclor şi producţiile literare populare, l-au determinat pe Eminescu să prelucreze în opera sa de mai târziu,  această bogăţie culturală naţională. Stau mărturie în acest sens, fotografiile care ni s-au păstrat,  în care apar surorile şi mama sa, îmbrăcate în costumul popular – bucovinean, desigur -, chiar în IA atât de specific românească sau l-au ajutat să poată scrie o lucrare binecunoscută, precum  Călin, file de poveste,  după ce aflase la o sezătoare, de lângă mânăstirea botoşeneană Agafton, povestea celebrului personaj, pe care el l-a modelat cu atâta măiestrie în lucrarea sa.

,, (…) Dar ce zgomot se aude ? Bâzâit ca de albine ?
Toţi se uitã cu mirare şi nu ştiu de unde vine,
Pânã vãd pãinjenisul între tufe ca un pod,
Peste care trece-n zgomot o mulţime de norod. (…) ” Călin (file de poveste)

Mihai  Eminescu şi-a iubit mama, Raluca Eminovici,  mai mult ca orice pe acest pământ. Ea l-a învăţat pe Poetul pe care l-a adus pe lume poveștile pe care i le spunea în scurta copilărie pe care acesta a trăit-o la Ipotești.  Tot mama l-a învățat primele buchii ale cărții şi i-a transmis dragostea pentru natură, pentru folclor şi pentru pământul natal.

În 1814, surorile mamei lui Eminescu  –  Sofia, Fevronia şi Olimpiada Iuraşcu (cea care, mai apoi, avea să fie şi Stareţa mânăstirii)  –  au sosit la Agafton de la Schitul Orăşeni, rămânând aici pentru tot restul vieţii. Maicile care le-au prins în viaţă au povestit apoi generaţiilor care le-au urmat, despre desele vizite pe care Eminescu le făcea mătuşilor lui, la această mânăstire, scurtând drumul dinspre Ipoteşti prin pădurea Baisei, ca să ajungă la „mănăstirea din codri“. „Pentru Eminescu, Agaftonul a fost a doua casă. Venea foarte des la mătuşile lui, chiar de când era copil. Apoi, când deja devenise un poet cunoscut, maicile îi spuneau „domnul Eminescu“. Aici, în mănăstire, era scutul lui de protecţie.  Îi plăcea – se spune -, să străbată, singuratic, poienile pădurii din apropiere, să asculte sunetul clopotelor şi toaca. De altfel, codrii aceştia, ai Merei, cum li se spunea în trecut, se regăsesc, vizual, în multe dintre poeziile sale“, povesteşte maica Ambrozia.

„Aici, în căsuţa de lângă biserica mare, a compus «Călin, file de poveste». Cred că încă nu s-a cercetat îndeajuns legătura Eminescu – Agafton“, consideră ieromonahul Siluan Antoci, preotul Mânăstirii Agafton.

A patra fiică a fost Fevronia – despre care se spunea că este o femeie plină de ciudăţenii -, se călugărise la Agafton, şi ra poreclită „Iurăscioaia cea nebună”. Ea venea deseori pe la Ipotești, pentru că îl iubea mult pe Eminescu. Acesta o vizita atunci când era copil, dar și mai târziu.

De altfel, la o șezătoare de tors lână, în casa ei, poetul a auzit povestea lui Călin din gura maicii Zenaida, pe care a prelucrat-o în „Călin Nebunul” și „Călin (file din poveste) .

Mânăstirea Agafton este o mănăstire ortodoxă din România, situată în satul Agafton, din comuna Curtești (judeţul Botoşani). Ea se află amplasată într-o zonă pitorească, pe culmea unui deal împădurit  (aflat la o distanță de 8 km sud-vest de municipiul Botoșani).

În anul 1912, mitropolitul Pimen Georgescu a înființat aici primul atelier mânăstiresc de covoare, unde la început lucrau 30 de eleve, alese din obște.  În anii următori au fost înființate aici și alte ateliere: unul de tricotaj (1913) și altul de pânzărie (1922).  În aceste ateliere nu lucrau numai călugărițe, aici fiind pregătite și fetele de săteni care terminau școala primară. Elevele școlii de meserii de la Agafton urmau trei ani de studii și încă trei ani de ucenicie, după care puteau lucra ca maistre în ateliere de specialitate.

De-a lungul timpului, Mănăstirea Agafton a cunoscut o mare dezvoltare. Ea era renumită pentru atelierele sale manufacturiere, specific monahale :  țesătorie de covoare, broderie, croitorie, tricotaj etc. Călugărițele locuiau în case asemănătoare celor de la Mănăstirile Văratec și Agapia. Prin poziția sa, mânăstirea a atras întotdeauna pe lângă pelerini care veneau pentru a se închina și pentru a se ruga, și o seamă de personalități cum au fost :  Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, George Enescu ș.a.

În anul 2002, cu sprijinul autorităților din Botoșani, maicile de la Mânăstirea Agafton au ridicat în curtea mănăstirii un mic monument cu bustul poetului.

Sursă: wikipedia, www.eminescuipotesti.ro