Galeria de artă pregătită pentru inaugurarea de sâmbătă

Printre noutăţile oferite publicului larg în cadrul celei de-a XI-a ediţie a Festivalului Mediaş Cetate Medievală – Târg de meşteşuguri vii se află inaugurarea unei Galerii de artă în incinta curţii Bibliotecii Municipale”St.L.Roth” și vernisarea unei expoziţii în cadrul acesteia.

Membrii Uniunii Artistilor Plastici, filiala Mediaş vă invită sâmbătă, 20 iunie a.c., începând cu orele 11:30, la acest eveniment special.

Iubitorii de artă sunt asteptaţi la vernisajul expoziţiei de inaugurare a Galeriei U.A.P Medias, pentru a se întâlni cu membrii fondatori care şi-au expus o parte dintre lucrări: Ioan Şarlea, Emil Mureşan, Jeni Roşian, Ţolea Nicolae, Mario Lup, Horea Lupp, Marinela Florea şi Dan Zaharia.

În cadrul acestui eveniment vor susţine o prezentare prof. dr. Traian Mârza – Preşedinte U.A.P. şi prof. dr. Valentin Mureşan – istoric şi critic de artă.

Vă invităm într-un spaţiu nou, plin de culoare în care să admiraţi operele de artă ale artiştilor plastici medieşeni !

   ateliere 4089

(Visited 115 times, 1 visits today)
Avatar photo

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment

©Antonela Sofia Barbu

About me

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea, să te bucuri de imagini frumoase și să zâmbești ! Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !