Fiecare lună din calendar are o culoare care ne definește starea. Dacă în luna octombrie promovam din tot sufletul culoarea roz și mă implicam în Campania prin care să ajungă cât mai multe femei la medicul oncolog, pentru un control mamar, iată că în luna noiembrie, port albatru. Ce semnifică această culoare? Ce reprezintă pentru mine?
În primul rând este culoarea toleranței, a sensibilității și a generozității. În antichitate, egiptenii vopseau plafonul templelor în albastru, deoarece era un indiciu de armonie și pace. Pentru creștini, albastru este emblema păcii. Când purtăm albastru este stimulată energia feminină, devenim receptivi, calmi și misterioși.
Luna noiembrie ne pregătește pentru sărbători, având posibilitatea să fim înțelegători cu cei din jur și să ne pregătim de Postul Crăciunului rugându-ne lui Dumnezeu, încercând să ne schimbăm mentalitatea, intențiile și atitudinile.
În această lună suntem deschiși, optimiști și vom susține campanii de activism împotriva violenței femeii, campanii despre respect și toleranță.
Nevoia de albastru, nevoia de a purta această culoare vine din interior, la fel cum vine nevoia de a ajuta, de a sensibiliza oamenii din jur. Persoanele care optează pentru această culoare sunt persoane pe care te poţi baza, persoane luptătoare. Fii o persoană care poartă albastru, în luna noiembrie !
În data de 25 noiembrie când este marcată Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor voi purta albastru și voi lansa pe acest blog, Concursul ,, Nevoia de albastru !”
Voi posta atât pe blog, cât și pe pagina de Facebook dedicată acestui concurs, fotografii ale celor care poartă albastru și vor scrie un cuvânt pentru femeile ce au suferit din cauza violenței !
Fotografiile vor fi trimise fie prin Facebook, fie la adresa: [email protected], în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie 2013.
Voi acorda 10 premii în cărți și obiecte handmade, persoanelor care au cele mai apreciate mesaje și fotografii !
Vino VOLUNTAR în campaniile pe care le vom susține în municipiul de pe Târnava Mare și implică-te în atelierele celor 16 zile de Activism Împotriva Violenței de Gen !
O zi cu soare e o zi ce improspateaza viatza tuturor . Asa am vrea sa vedem chipurile tuturor femeilor din aceasta lume
https://www.facebook.com/silvia.toma1
Ne-am inscris in concurs sub aripa dnei Mihaela Buturca( Biblioteca Mastacani)
Multumim pentru sustinere si felicitari pentru initiativa!