Antonela BarbuA mai trecut un an şi toamna îmi dezvăluie povestea ultimelor frunze. Ciocolata se topeşte încet şi lumânarea aduce în cameră, parfumul de vanilie. Caut în sertar pensula potrivită şi pregătesc cu grijă, pânza albă. Nu ştiu de unde să încep.
O frunză se desprinde din copacul de la geam. Mă priveşte peste umăr şi se răsfaţă, întrebându-mă de ce nu pictez cu ciocolată. Îi zâmbesc pentru că mi-a citit gândul rebel. Emoţii multe…
Ciocolata e pregătită. E fierbinte. Pictez prima cifră: unu. Aroma de vanilie e puternică şi pictez încă o cifră de toamnă, ascultând Voltaj. Nu am timp de amintiri.
Lumânarea mai arde doar câteva ore. Trebuie să termin tabloul. La radio cântă Voltaj ,,Oare cum să aduc înapoi, ultima toamnă-n doi?”
Încă o cifră. Doi, doi…sau trei? Frunza îşi face loc printre zâmbete şi-mi spune: cifrele toamnei se joacă cu tine ! Mă prefac că nu o cunosc, pentru a nu-i da o replică. O prind în palmă şi scriu literele cu ciocolată: La Mulţi Ani !
Sweet November … tabloul e gata.
La Multi Ani, pentru aceasta Toamna, din sufletul tau frumos, Draga mea !
Si eu am aprins lumanarea sperantei si, cu gandul la ciocolata aceea a Sarbatorii, imaginez pe o panza a timpului 2 fiinte dragi.
Tabloul meu pentru tine vine cu un sarut, impreuna cu Dorul !
Juan