SNV 2020: Un milion de stele online pentru Centrul de recuperare neuromotorie ,,Pruncul Isus” Mediaș

Se apropie Săptămâna Națională a Voluntariatului. În toată țară, mii de volutari se vor mobiliza pentru a aduce zâmbete pe fețele oamenilor din jur. Vor sprijini, se vor implica, vor dărui din timpul lor liber astfel încât acele proiecte în care își pot aduce contribuția pentru a fi  să  duse la bun sfârșit.
Deși am plecat din Mediaș, voluntariatul a rămas la fel de important în viața mea și mi-am dorit să fiu alături de oamenii pe care îi cunosc. Știu că au nevoie de întregul sprijin al comunității.
Cu un singur voluntar, nu vei reuși să îi ajuți pe cei 40 de copii din Centrul de recuperare neuromotorie ,,Pruncul Isus” Mediaș.
Este nevoie de 1000 de oameni cu suflet mare care să doneze minim 25 de lei, în perioada 7 – 13 septembrie, pentru ca acei copii  cu dizabilități neuromotorii din Mediaș și localitățile limitrofe să beneficieze 30 de zile de aceste servicii:
1. SERVICII ȘI TERAPII DE RECUPERARE MEDICALĂ
  • Kinetoterapie și Masaj
  • Integrare / Stimulare multisenzorială
  • Psihoterapie, Evaluare și consiliere psihologică
  • Logopedie / Ludoterapie
2. ACTIVITĂȚI DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ PRIMARĂ ȘI SPECIALIZATĂ
  • Servicii de evaluare, informare și consiliere socială
  • Servicii specializate de reabilitare / reintegrare socială: Terapie prin arte combinate, Educație non formală, Mediere socială
  • Servicii de recreere și socializare : hidroterapie la piscina Vila Flora
  • Acte de caritate: ajutor material și financiar

3. MEDIATIZARE, SENSIBILIZARE SOCIALĂ ȘI CONSTIENTIZARE A COMUNITĂȚII  cu privire la problematica copiilor cu dizabilități, (Un milion de stele pentru cei nevoiași, Ziua porților deschise, campanii de mediatizare, schimb de bune practici între specialiști, workshop-uri și seminarii de informare, colaborare cu instituțiile de învățământ în vederea incluziunii sociale a copiilor cu dizabilități în învățământul de masă etc);

Săptămâna Națională a Voluntariatului ( SNV)  este un eveniment inițiat și coordonat la nivel național de Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat începând din anul 2002 și implementat în colaborare cu parteneri locali și centre de voluntariat.
Un milion de stele online este activitatea de voluntariat propusă anul acesta pentru SNV, în perioada 7 -13 septembrie 2020 și este nevoie doar de puțină magie !
Acțiunea publică de solidaritate socială „Un milion de stele” organizată în fiecare an de Asociaţia Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj, prin cele două proiecte ale sale Centrul de Recuperare Neuromotorie Pruncul Isus și Echipa Mobilă de Recuperare în mediul rural  a ajuns anul acesta la  cea de-a XI -a ediție.
Fiind un an atipic este nevoie de comunitatea din mediul online și nu numai !
Atât pe blog, pe pagina Centrului de Recuperare Neuromotorie Pruncul Isus, cât și pe rețelele de socializare vom prezenta povești emoționante și fotografii,  scopul campaniei fiind asigurarea terapiilor de recuperare pentru o lună, pentru toți copiii din centru.
Bugetul pentru asigurarea acestor servicii este 25.000 lei pentru 30 de zile.
Indiferent de orașul sau țara în care locuiești, te poți implica, donând minim 25 lei. În schimbul acestei donatii în bani, va fi aprinsă o lumânare, ea simbolizând o persoană din centru aflată în nevoie.
În cei 10 ani care au trecut, această lumânare era aprinsă în luna octombrie în parcarea din faţa Bisericii Greco-Catolice „Sfinții Petru şi Pavel” (lângă sediul S.C. Transgaz), iar evenimentul a fost sustinut și animat de copiii de la grădinițele și școlile din oraș.
Cea de a XI-a ediție, începe cu o campanie de solidaritate socială organizată în perioada 7 – 13 septembrie, urmând ca lumânările să fie aprinse pentru fiecare dintre cei care au donat, în luna octombrie, conform tradiției.
Campania Un milion de stele online este inclusă în Săptămâna Națională a Voluntariatului și susține Asociaţia Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj, precum și cele două proiecte ale sale: Centrul de Recuperare Neuromotorie Pruncul Isus și Echipa Mobilă de Recuperare în mediul rural.
Pentru donații vă invit să luați legătura cu:
Adelina Maria Biris, manager proiect și asistent social.
Email: [email protected]
Telefon: 0721922090
contul IBAN RO 74 RNCB 0007 0016 9546 0001 cont în RON
Ai și tu praf magic, nu-i așa? Dăruiește !
(Visited 151 times, 1 visits today)
Avatar photo

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment

©Antonela Sofia Barbu

About me

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea, să te bucuri de imagini frumoase și să zâmbești ! Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !