„Voluntariatul te ține în priză!” la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Mediaș

Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Mediaș în parteneriat cu Asociația ,,Mediașul pentru Cultură ‘’ organizează în perioada 14 –20 mai 2018, Săptămâna Națională a Voluntariatului, eveniment inițiat la nivel național de Pro Vobis – Centrul National de Resurse pentru Voluntariat cu sediul la Cluj Napoca.

Anul acesta este promovat voluntariatul intergenerațional, prin care sunt aduși la un loc tineri cu seniori, voluntari din generații diferite, care desfășoară o activitate împreună, lucrează cot la cot, adesea în perechi sau echipe mai mici și astfel reusesc să realizeze uneori chiar mai mult decât și-au propus.

Sub sloganul ,,Voluntariatul te ține în priză!” la sediul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupațională vor fi organizate 2 evenimente.

Primul eveniment se va desfășura în zilele de15 mai și 17 mai , între orele 16.00 –18.00 și se numește ,, Voluntariatul ne unește prin sport și povești – campionat de șah, tenis de masă și citit’’ – voluntarii Asociatiei ,,Mediașul pentru Cultură” în parteneriat cu voluntarii CITO îi vor provoca pe beneficiarii din Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională ( CITO) să participe la un campionat desfășurat la sediul instituției. Vor avea șanse egale de a juca șah și tenis.

Totodată,vor citi povești și vor realiza un joc de rol. În urma acestui campionat, participanții își vor crește stima de sine, își vor dezvolta abilitățile sportive și își vor cultiva creativitatea.

Al doilea eveniment se va desfășura în data de 18 mai, de la ora 14.00, tot la sediul CITO și are ca scop promovarea voluntariatul intergenerațional, prin care sunt aduși laolalta tineri cu seniori, voluntari din generații diferite, care desfășoară o activitate împreună,lucrează cot la cot, adesea în perechi sau echipe mai mici, și astfel reușesc să realizeze uneori chiar mai mult decât și-au propus.

Vor fi premiați într-un cadru festiv, voluntarii seniori ai Asociației Phoenix Speranța, voluntarii adulți din cadrul CITO și tinerii voluntari din cadrul Asociației ,,Mediașul pentru Cultură”. Beneficiarii CITO vor pregăti un minispectacol artistic și îi vor provoca la un flashmob, pe toți voluntarii, indiferent de vârstă, ținându-i în priză, prin dans, muzică, sport și povești.

Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională împreună cu Asociația ,,Mediașul pentru Cultură’’ organizează pentru al doilea an consecutiv, Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV), implicând și punând în comun, voluntarii celor două organizații în cadrul diferitelor proiecte.

La nivel național, SNV a ajuns la ediția cu numărul 17. De la prima sa ediție și până acum a crescut și s-a schimbat, cu ajutorul partenerilor locali, așa cum a crescut și s-a schimbat și voluntariatul în România.

Dacă nu ați făcut până acum niciodată voluntariat, vă invităm să alocați măcar o oră pe săptămână și să vă implicați în comunitatea din care faceți parte !

(Visited 83 times, 1 visits today)
Avatar photo

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment

©Antonela Sofia Barbu

About me

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea, să te bucuri de imagini frumoase și să zâmbești ! Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !