Proiectul SEMPRE AMALIA sprijinit de Ambasada Portugaliei va debuta în luna aprilie la Brașov

Proiectul SEMPRE AMALIA realizat de artistul portughez Ricardo Caria în România s-a transformat în realitate și va debuta cu primul spectacol la Brașov, în data de 11 aprilie 2016, la Teatrul Dramatic.

 

Turneul național dedicat Reginei Incontestabile a Muzicii Fado, AMÁLIA RODRIGUES va ajunge prima dată în orașul de la poalele Tâmpei, în data de 11 aprilie, începând cu ora 20.00 la Teatrul Dramatic.

 

Anul trecut în Turneul Alma No Fado, de la  Brașov, Ricardo Caria a avut parte de multe amintiri frumoase. Pentru întâlnirea din această primăvară, cu primii spectatori cărora le va vorbi despre Amália Rodrigues, artistul portughez are mari emoții, cu atât mai mult cu cât Ambasada Portugheză în România sprijină Turneul SEMPRE AMALIA. Contribuția Ambasadei constă în organizarea unei expoziții de tablouri care prezintă istoria muzicii fado, acest stil de muzică ce a fost înscris în UNESCO, la 27 noiembrie 2011 ca Patrimoniu Cultural Imaterial al Portugaliei.

 

E.S. Dr. João – Bernardo WEINSTEIN  l-a ascultat pe artistul portughez cântând și a fost surprins atât de vocea sa, cât și de repertoriul variat.

 

,,Am descoperit în acest repertoriu numeroase referințe din fado-ul tradițional, din stilul fado pe care l-a făcut celebru Amália Rodrigues, marea cântăreață care reprezintă și în ziua de azi o sursă de inspirație pentru atâția interpreți de muzică fado.

 

Dincolo de plăcerea de a cânta și de dorința de a face cunoscută muzica fado, o contribuție portugheză deosebit de importantă pentru Patrimoniul Imaterial al Umanității, Ricardo Caria caută de fiecare dată să dea mai departe și împărtășească cu publicul său o poveste din patrimoniul portughez.

În fond, își dorește să profite de acele momente în care se află alături de public, pentru a împărtăși un moment de tradiție și cultură portugheză. Pentru Ambasada Portugaliei la București este o mare plăcere să sprijine acest artist, începând prin a-l încuraja să continue, să meargă mai departe cu răspândirea și prezentarea muzicii noastre și culturii noastre în general.

 

Îi doresc mult succes lui Ricardo și sper ca toți cei care îl pot auzi cântând să fie din ce în ce mai numeroși, cei care împreună cu el pot împărtăși poveștile pe care le aduce’’, transmite E.S. Dr. João – Bernardo WEINSTEIN în scrisoarea de recomandare artistului portughez.

Ricardo Caria va duce povestea de viață a Amáliei Rodrigues în 8 orașe și va organiza 9 spectacole. Vor fi două ore de muzică preluată în exclusivitate din repertoriul Amaliei, cu momente de incursiune în viața plină de enigme a faimoasei artiste; poezie; scurte momente de dans și teatru, toate cu un singur scop: o călătorie înapoi în timp, pe ritmuri de chitară portugheză, pentru a retrăi și pentru a încerca să deslușim împreună cu artistul portughez misterul vieții celei care a schimbat istoria muzicii pentru totdeauna.

 

,,Din orașul de la poalele Tâmpei, Brașov vom pleca spre București, pentru a susține spectacolul în data de 12 aprilie, de la ora 20.00, la Teatrul de pe Lipscani.  În inima Transilvaniei, ne întâlnim în Sibiu, la Sala Thalia, în data de 13 aprilie. Veți simți ce om minunat a fost Amália Rodrigues și în orașele Deva ( 14 aprilie, ora 20.00 – Cinema de Artă), Cluj Napoca (15 aprilie, ora 20.00 – Casa de Cultură a Studenților ).

 

Ultimele spectacole vor fi în Banat, atât de aproape de casă: Timișoara (18 aprilie, ora 20.00 – Sala Capitol) și Arad. În orașul nostru vom fi împreună în două seri, de la ora 20.00, la Teatrul de Marionete (19 și 20 aprilie). Pentru SEMPRE AMALIA se va ridica ultima cortină din Turneul național de muzică fado, la Teatrul Regina Maria, în Oradea. Am emoții pentru fiecare seară. Abia aștept să vă întâlnesc și să vă mulțumesc din suflet pentru încurajarea oferită de-a lungul întregii perioadă’’, comunică artistul portughez Ricardo Caria.

În perioada următoare se pot face rezervări pentru bilete, astfel:

  • 15 Februarie – 29 Februarie 2016– Perioada de rezervare bilete prin site-ul:  almanofado.pt la prețul promoțional de 35 de lei.
  • 1 Martie – 11 Martie 2016: Perioada de ridicare rezervări la casieriile sălilor de spectacol la prețul promoțional de 35 de lei.
  • 11 Martie – 11 Aprilie2016– Perioada de vânzare bilete cu prețul întreg la casieriile sălilor de spectacol la prețul de 40- 50 de lei.

 

 

(Visited 282 times, 1 visits today)
Avatar photo

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

Add comment

©Antonela Sofia Barbu

About me

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea, să te bucuri de imagini frumoase și să zâmbești ! Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !