Antonela BarbuPovestea depărtării.
Deschid portiera şi urc în maşină. Cobor geamul din dreapta şi respir aerul rece. Încă este iarnă? Cât de departe este primăvara?
Conduc prin intersecţie cu grijă, dar un biciclist mă derutează. Încerc să-l feresc. Simt parfumul Rabanne şi merg pe contrasens. Pornesc avariile şi încerc să găsesc drumul corect. Cât de departe e linia ce trebuie urmată?
Drumul e plin de curbe şi de pe colină privesc o parte din oraş. E frumos cu atâtea lumini discrete. Întind mână să le ating, dar…sunt departe.
Aş vrea să zbor asemeni unei Păsări Phoenix şi să renasc de câte ori doresc, dar acest vis e departe.
Ascult vântul şi caut să găsesc timpul meu. Dar nu-l găsesc. Oare, cât e de departe?
Opresc maşină în parcarea din faţa blocului. De la etajul III se aude formaţia Holograf. A ajuns Dan Bitman în Mediaş? Nu. Vecinii nu aud bine ! Cât de departe este butonul casetofonului, pentru a-l asculta în surdină?
Ajung în faţa apartamentului. Caut cheia, telefonul sună, scap sticla cu apă din mână. Se rostogoleşte pe scări…cât de de parte poate fi?
În cameră, căldura îmi învăluie toate gândurile. Mă desprind de cuvinte, fac ordine între litere, închid ochii şi rămân doar acestea: d-e-p-a-r-t-e !
Adorm. Simt că mâine voi fi urmărită doar de ,,You and I” şi Scorpions.
Femeia la 40 de ani nu ştie niciodată cât de departe este ..departe.
(Visited 219 times, 1 visits today)
Add comment