Luna octombrie este despre tine si pentru tine

Unele doamne își aleg luna preferată în funcție de starea pe care o au și în funcție de anotimpuri. Alte doamne își aleg luna preferată, în funcție de luna în care s-au născut sau de luna în care se îndrăgostesc.
Eu îmi aleg luna Octombrie, o lună roz, în care să dăruiesc și să îndemn cât mai multe doamne să meargă la un control.

Luna aceasta, luna octombrie nu este doar despre mine, este despre toate femeile pe care le cunosc și pe care nu le cunosc. Este și despre bărbați, bărbații din viețile femeilor pe care le cunosc sau nu. Este o lună  în care vrem să ne spunem și să le spunem celor din jur că suntem bine. Să ne facem în gând o promisiune că viața noastră poate fi roz cu ajutorul muzicii, al cărților, al iubirii, al înțelegerii, cu ajutorul celui mai prețios cuvânt: sănătatea!
Să promitem că vom avea grijă de noi, că vom grijă de ei sau de ele, că le vom spune cu voce caldă: mergi la un control !
Poate așa vor înțelege că sunt pe primul loc, poate așa vom înțelege că suntem pe primul loc și nimic nu va schimba acest lucru !
Alergăm zi de zi, ne facem numărul de pași, ardem caloriile și zâmbim !
Mergem la serviciu, ne bucurăm de prima cafea, discutăm cu colegii, însă nu despre sănătate. Discutăm despre haine, despre culori, despre bani, despre birocrație sau numărăm orele petrecute în comunitate, dar discutăm foarte rar despre sănătate.
Nu vrem să ne încărcam, nu vrem să aflăm, nu ne pasă, nu ne interesează. Și observăm uneori că dacă întrebăm cum vă simțiți, lăsați capul în jos, nu răspundeți sau sunteți iritate.
Și așa trece ziua, trec lunile, trec anii. Uităm de ele și noi de noi !
Unele boli, nu dor, așa cum ne dor cuvintele altora. Unele boli, nu țipă. Ele vin pe neașteptate și se strecoară în sufletul nostru, în corpul nostru. Își fac un culcuș și stau acolo până când deschizi ușa și spui: vreau să fiu pe primul loc !
Uneori este prea târziu, au așteptat suficient decizia ta. Alteori, mai ai timp să țipi tu la ele, să se sperie și să plece.
Sună ciudat să vă îndemn să țipați.
Nu la cei din jurul vostru, nu în discuții contradictorii, ci în interiorul vostru. Să țipați, iar dacă cineva, ceva ascuns se sperie, să-i spuneți să fugă. Să numere pașii, să alerge cât mai departe de voi și să vă simți ușurate, liniștite, să ascultați muzica din voi, aflând că sunteți bine !
Asta vă îndemn și asta vă doresc, în luna octombrie, în luna în care luptăm împreună împotriva cancerului de sân.
Pentru mine, pentru tine, pentru prietenele noastre și ale voastre !
Să nu vă fie teamă de programări, de doctori, de examene, de voi !
Campania pe care o desfășor în acest an este despre prietenie și despre sănătate !
Vino și TU în Campania Pink Memories, donează și dă mai departe !
Ajuți o doamnă care nu are posibilitatea să meargă un control, cumpărând un produs social AVON, de la orice reprezentant AVON !
Dă acel produs social mai departe, motivând astfel o persoană dragă să meargă la un control medical ( ecografie sau mamografie) !
Stai aproape de Pink Memories și vei afla  informații despre  prevenția cancerului de sân !
Spune mai departe despre această campanie și mergi la control cu cea mai bună prietenă a ta !
Îți mulțumesc și te îmbrățișez cu mare drag pentru curajul tău !
(Visited 192 times, 1 visits today)
Avatar photo

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

2 comments

©Antonela Sofia Barbu

About me

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea, să te bucuri de imagini frumoase și să zâmbești ! Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !