Nașterea Maicii Domnului – Roagă-te dacă îți dorești un copil !

Sărbătoarea din 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului este foarte importantă pentru mine, pentru că  îmi amintește de un loc special pe care îl voi revedea într-o zi și care poartă numele de:  Biserica MariaHilf din Passau.

Passau se numără  printre primele șapte orașe ca frumusețe. Așezarea orașului Passau este realmente unică. Nicăieri în lume, trei râuri – Ilz, dinspre nord, Dunărea, dinspre vest și Inn dinspre sud, nu se mai întâlnesc într-un oraș. Passau se găsește în Bavaria Inferioară, Germania, iar datorită poziției pe care o ocupă mai este denumit  “orașul celor trei râuri”.

Cu casele sale tipic italiene, cu cetatea Oberhaus și Biserica Mariahilf, orașul reușește să atragă o bună parte a celor care străbat sudul Germaniei căutând peisaje răpitoare mai puțin cunoscute.

Innstadt-ul este dominat de frumoasa Biserica Mariahilf, ce datează din anul 1627.  Pe scara de pelerinaj pornești având în mână un rozar. Pe fiecare treaptă te oprești și spui o rugăciune. Când ajungi la ultima treaptă, te simți eliberat de toate gândurile, te împaci cu tine și cu soarta pe care o ai. Începi să crezi …

 gnadenbild

 

 

 

 

 

 

Passau este un oraș viu colorat, plin de istorie și cultură, în care îmi doresc să stau cât mai multă vreme.

Dar pentru că în 8 septembrie sunt acasă, în acest oraș medieval în care toamna se lasă așteptată, voi scrie câteva cuvinte despre această sărbătoare.

Creștinii sărbătoresc  la data de 8 septembrie, Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor drept Sfânta Maria Mică. Este cea mai mare sărbătoare a toamnei. În această zi credincioşii merg de dimineaţa la biserică, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.

Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini, Ioachim şi Ana. Aceştia, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un prunc. Tradiţia spune că Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.

Pe 8 septembrie, de Naşterea Maicii Domnului, bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe. Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.

Aprindeți candela și lăsați-o să ardă toată ziua, fie acasă, fie la serviciu. Dacă nu ajungeți la biserică, rostiți această rugăciune, înainte de a începe munca:

SF. MARIA, REGINA ÎNGERILOR, ROAGĂ-TE PENTRU NOI!

Adu-ți aminte, o Preamilostivă Fecioara Maria, despre care nu s-a auzit vreodată să fi venit cineva să ceară ocrotirea Ta, să implore ajutorul Tău și să caute mijlocirea Ta și să fi fost părăsit la nevoie.

Însuflețit de această încredere, alerg la tine o, Maica Mea, Fecioară a fecioarelor, vin la Tine, în fața Ta, stau ca un păcătos și mâhnit.

O, Maică a Cuvântului întrupat, nu disprețui cererile mele și, în marea Ta Milostivire, ascultă-le și găsește de cuviința a le împlini.
Amin.

Să folosim timpul acesta al sărbătorii Maicii Domnului spre a ne ruga și mai mult pentru Pace în toată lumea, dar mai ales pentru Pace în Africa, acolo unde mulţi creştini sunt victime ale prigoanei, violenţei și  bolilor. Să ne rugăm ca Pacea să fie lumina vieţii pentru toţi oamenii, indiferent de religie sau cultură.

(Visited 286 times, 1 visits today)
Avatar photo

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

2 comments

  • ANTONELA-SOFIA,
    CAUT DE MULTI ANI CARTEA,,INIMA FIULUI MEU”,DAR NU O GASESC NICI IN LIBRARII , NICI LA ANTICARIATE .AM AVUT-O SI EU IN BIBLIOTECA, DAR A DISPARUT… !!DORESC SA O RECITESC SI SA O CITEASCA SI COPIII MEI .MA POTI AJUTA SA O GASESC? AM BANI SA O CUMPAR !
    CU MII DE MULTUMIRI ,
    MAGDALENA GHEORGHE

©Antonela Sofia Barbu

About me

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea, să te bucuri de imagini frumoase și să zâmbești ! Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !