Nonconformistul dramaturg italian Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1997, a încetat din viață la vârsta de 90 de ani, relatează agențiile internaționale de presă citate de Agerpres.
Scriitor, scenograf, pictor, actor și regizor deopotrivă, Dario Fo rămâne celebru pentru tăioasele sale satire politice din opere precum „Morte accidentale di un anarchico” (Moartea accidentală a unui anarhist), „La marijuana della mamma e la piu bella” (Marijuana de la mama e cea mai bună) sau „Il diavolo con le zinne” (Diavolul cu sâni).
Dario Fo declara cu ironie într-un interviu din 1962: „Autorii neagă că aș fi un autor. Actorii neagă că aș fi un actor. Autorii îmi spun: tu ești un actor care face pe autorul. Actorii îmi spun: tu ești un autor care face pe actorul. Nici unii nu mă vor în propria categorie. Doar scenografii mă tolerează”.
Romanul lui Dario Fo Fiica papei face dreptate uneia dintre cele mai hulite figuri ale istoriei: Lucrezia Borgia. Cel mai vândut roman al anului 2014 în Italia.
Dario Fo, iconoclastul autor al Misterului buf și a multe alte piese de teatru ce reînvie tradiția commediei dell’arte – laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1997 –, a publicat în 2014 primul său roman Fiica papei (Editura Humanitas), dedicat vieții uneia dintre figurile remarcabile ale Renașterii italiene: Lucrezia Borgia.
Fascinat de ideea lumii ca spectacol, Dario Fo reconstituie în cheie sarcastică societatea italiană din vremea Renașterii, propunându-ne totodată o suită de portrete desenate de el după originalele timpului. Din acest cadru desprinde povestea familiei Borgia care alcătuiește o adevărată saga, plină de înfruntări și crime sângeroase, săvârșite deopotrivă prin fier și prin otravă. Pe Lucrezia însă, fiica lui Rodrigo Borgia, devenit papă în 1492 sub numele Alessandro VI, Dario Fo o prezintă, în acord cu cercetările cele mai recente, drept o victimă a mașinațiilor tatălui și ale fratelui său, celebrul Cesare Borgia, ea fiind în realitate o făptură sensibilă, iubita unor bărbați cu nume răsunătoare în epocă, protectoare a artelor, artiștilor și umaniștilor vremii, care a dovedit totodată un curaj bărbătesc în înfruntările armate dintre cetățile italiene.
„Desprinzând istoria papei Alessandro VI Borgia și a rudelor sale din Renașterea italiană, obținem o saga tulburătoare, în care personajele se poartă fără pic de respect cu adversarii lor și adesea chiar între ele. Victima menită sacrificiului e, fără îndoială, de fiecare dată, încă din copilărie, Lucrezia, aruncată cu orice prilej și fără pic de milă, atât de tată, cât și de frate, în vâltoarea intereselor financiare și politice. Ce credea dulcea copilă despre asta nu-i păsa absolut nimănui. De altfel, e femeie – motiv suficient chiar și pentru un tată viitor papă și pentru un frate pe cale de-a deveni cardinal. Ba, câteodată, Lucrezia nu-i nimic altceva decât un colet cu sâni plinuți și fese trăsnet. Ah, era să uit, până și ochii îi sunt plini de vrajă.“ (Dario FO)
În motivația care însoțește decizia acordării premiului Nobel pentru Literatură din 1997 lui Dario Fo, Academia suedeză precizează : „pentru că, urmând tradiția bufonilor de la curțile medievale, ia în râs puterea și le restituie celor asupriți demnitatea”.
Sursa: http://www.agerpres.ro/
Add comment