Cartea din viața mea: Félix și izvorul invizibil de Eric-Emmanuel Schmitt

V-ați trezit vreodată cu dorința de a citi o carte care să rezoneze cu starea voastră de spirit din acea dimineață?

O carte fără de care să nu puteți zâmbi sau fără de care, cafeaua să nu aibă aroma potrivită?

O carte pe care să o dăruiți altei persoane și să știți că se bucură de fiecare cuvânt și de fiecare pagină pe care o citește?

O carte, care își pune amprenta pe sufletul tău, așa cum își pune amprenta prietenia dintre doi oameni. O ai aproape, o simți,  te lași învățuită în mrejele ei, îi sorbi literele și apoi o lași să plece, pentru a însenina viața altei persoane. Știi că, oricând te vei întoarce la ea, va fi la fel de caldă și de primitoare, lăsându-te să descoperi printre rânduri, alte povești minunate.

Aceasta este adevărata prietenie. Să dăruiești și să primești, să primești și să dăruiești.  Prima carte pe care o recomand în această zi de august, în care soarele răsare la Brașov, la ora 6.16, poartă semnătura unui autor care îmi înfrumusețează viața: Eric – Emamanuel Schmitt și se numește: Félix și izvorul invizibil.  Este cea mai nouă apariție în seria de autor dedicată dramaturgului, prozatorului și romancierului franco–belgian de la Editura Humanitas Fiction.

Este una dintre acele cărți de care te poți îndrăgosti în vacanță. Un roman profund despre credință, iubire, dăruire, în care adulmeci Parisul și ești cucerit de continentul african. Dacă nu ai vizitat până acum Parisul, după ce vei citi această carte, cu siguranță îți vei rezerva o călătorie în cartierul parizian Belleville.

Sunt sigură că vei căuta cafeneaua ,,La Muncă“, locul în care te vei binedispune și vei întreba de tânăra patroană senegaleză Fatou. O vei găsi pe strada Ramponeau, acolo unde ne plasează acțiunea romanului.  În acel loc, îi vei cunoaște pe  Simone, travestitul cu talent contabil, pe domnul Sophronidès, filozoful pesimist, sau pe înduioșătorul Robert Larousse, care citește marile dicționare în ordine alfabetică.

Fatou îl crește singură pe Félix, iar această carte este o adevărată declarație de dragoste dintre un fiu și mama lui. Înveți de la această femeie de afaceri despre arta africană a conversației. Un sfat bun, indiferent de domeniul în care își desfășori activitatea sună cam așa: Atunci ,,când concurența se intensifică, trebuie să te specializezi”.

Romanul este presărat cu umor, iar Fatou dă dovadă de multă creativitate. A lipit la WC-ul din bistro un afiș pe care a scris: ,,Singur în liniște” și a așezat în congelator, în locul tradiționalelor cutii cu înghețată, teancuri de bancnote înfășurate în saci de plastic.

Citind acest roman, descoperi profesioniști recunoscuți în vrăjitorie, unul dintre ei utilizând o placă Ouija,  folosită în special de cineva pentru a vorbi cu cineva care a murit.

Această poveste prezentată de Eric – Emmanuel Schmitt este una dintre cele mai emoționante povești din ,,Ciclul invizibilului”, din care fac parte și volumele : Milarepa (1997), Domnul Ibrahim și florile din Coran (2001), Oscar și Tanti Roz (2002), Copilul lui Noe (2004), Luptătorul de sumo care nu se putea îngrășa (2009) și Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată (2012) , aflate luni întregi pe listele de bestseller-uri din numeroase țări.

Chiar dacă echilibrul perfect dintre mamă și fiu este spulberat într-o zi, odată cu planurile de viitor ale lui Fatou, Félix se lasă în mâinile celui care își face apariția în viața lui, îmbrăcat în veșmintele Providenței.

Vesela și tânăra Fatou se transformă într-o umbră și nu își va putea găsi liniștea și drumul către cei dragi decât prin întoarcerea acasă – pe malul fluviului Senegal. Sufletul ei, asemenea baobabului străvechi de lângă satul natal, este adânc înrădăcinat în pământul fierbinte al Africii, și se adapă din izvorul invizibil al energiei și iubirii care animă tot ce e viu. Iar secretul acestui izvor îi va fi dezvăluit și lui Félix.

Această carte m-a fascinat, mi-a deschis apetitul de a călători și de a descoperi locuri noi, pentru a-mi lăsa urma trecerii mele pe anumite străzi, într-un mod special, așa cum au făcut-o Fatou și Félix în Paris. 

Ai Parisul la picioare, cu toată energia lui și te poți bucura de culorile Africii, atunci când soarele apune.

Sunt multe citate profunde în acest roman, însă cele pe care mi le voi reamiti mereu sunt acestea: