Caravana Cancel Cancer ajunge la Mediaș în 31 iulie 2020

Știți cu toții cât de important este pentru mine subiectul legat de cancerul de sân și cât de mult am promovat să mergeți la control. Unele dintre voi ați mers, altele ați spus că mai așteptați. Vă era frică de un control, vă era frică să aflați vreun rezultat care să vă schimbe viața.

Iată că mâine, în ultima zi a lunii iulie, când se împlinesc aproape 10 ani de când am avut făcut primul pas, acela de a învăța și  de a îndruma femeile din jurul meu să își facă un control mamar, Caravana Cancel Cancer va fi prezentă timp de 3 zile, la Mediaș, prin intermediul Companiei AVON.

Astfel, vine Muntele la Mahomed ! 🙂 Un vis al meu s-a împlinit și nu pot decât să mulțumesc celor care fac posibil acest lucru, chiar și într-un an atipic. AVON și Kaufland România continuă și anul acesta #CancelCancer, caravana națională de ecografii mamare gratuite.

Caravana Cancel Cancer pornește mâine la drum și ajunge în comunitățile unde este mare nevoie. Vor vizita 16 orașe, până pe data de 2 octombrie 2020, când se vor întoarce la București. Orașele în care vor ajunge sunt: Mediaș, Deva, Alba Iulia, Zalău, Carei, Câmpulung, Mioveni, Moreni, Târgoviște, Ploiești, Năvodari, Tecuci, Bârlad, Pașcani, Suceava, București.

Vineri, 31 iulie, Caravana Cancel Cancer va fi prezentă în intervalul orar: 12.00 – 20.00, sâmbătă, 1 august între orele 10.00 – 19.00, iar duminică, 2 august va fi prezentă, tot în intervalul 10.00 – 19.00.

Pentru doamnele care vor o consultație medicală gratuită și care își iau inima în dinți să meargă la un control, trebuie să știe că se va lua un număr de ordine la începutul zile și că se vor respecta cu o rigoare desăvârșită toate măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. 

Este important să aflați că vor fi oferite doar 30 de consultații pe zi, aceasta însemnând 90 de doamne curajoase vor fi așteptate la Caravana Cancel Cancer.

Trebuie să faceți acest pas, mai ales că AVON și KAUFLAND, cele două branduri responsabile și puternic implicate în campanii sociale își unesc forțele pentru o cauză nobilă: reducerea ratei mortalității cauzate de depistarea în stadii terminale a cancerului de sân.

Un cabinet medical mobil, dotat cu ecograf de ultimă oră, va străbate țara alături de o echipă de medici specialiști ce vor oferi consultații senologice gratuite femeilor. Unitatea mobilă va fi amplasată în parcările hipermarketurilor Kaufland din fiecare localitate, unde va staționa timp de 3 zile.

„CancelCancer este despre ambiția și perseverența de a duce mai departe o inițiativă socială, despre a ne uni forțele și gândurile bune pentru a demonstra că implicarea poate schimba în roz orice statistici nefavorabile. Contextul pandemic este unul extrem de dificil pentru toată lumea, însă pentru persoanele care nu mai pot ajunge la un control medical, ori pentru persoanele a căror stare de sănătate depinde de posibilitatea realizării unui control medical la timp – situația este dramatică. Alături de Kaufland România, partenerul nostru, am decis că este esențial să continuăm caravana și anul acesta, luând însă în calcul cu o rigoare desăvârșită, toate măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii coronavirus”, spune Andreea Moldovan, General Manager Avon SEE.

„Întreaga lume trece printr-o perioadă extrem de dificilă din toate punctele de vedere în care trebuie să avem grijă de noi, de cei dragi dar și de comunitatea largă; în care purtarea unei măști de protecție și spălatul mâinilor reprezintă gesturi de prețuire a celor din jur iar implicarea companiilor este esențială pentru a traversa mai ușor aceste momente. Kaufland România a înțeles că acest an este despre sănătate înainte de toate. Suntem bucuroși că putem fi alături de Avon și în 2020 oferind consultații senologice gratuite în parcările magazinelor noastre din țară.a declarat Anna Katharina Scheidereiter, CSR-Manager Kaufland România.

Cancel Cancer reprezintă un manifest pentru sănatate, pentru un stil de viață sănătos și responsabil. Este o ințiativă ce iși propune să mobilizeze femeile pentru a avea grijă de sănătatea lor și pentru a se concentra pe prevenție.

România este țara europeană cu cea mai ridicată mortalitate, cauzată de depistarea foarte târzie (în stadiile 3 și 4) a cancerului la sân.

Campania #CancelCancer a fost inițiată de AVON cu sprijinul Kaufland în 2017 și este un demers social cu scopul de a îmbunătăți statisticile, de a educa femeile din România și de a transforma prevenția într-un subiect uzual și firesc.

Anul acesta, proiectul se desfășoară în 3 etape: prima etapă se încheie la mijlocul lunii august, ce-a de-a doua etapă începe pe 18 august, iar cea de-a treia etapă este planificată pentru 7 septembrie – 2 octombrie. Peste 1500 de femei vor beneficia în 2020 de anamneze și ecografii mamare gratuite, iar cazul în care este nevoie, de un voucher pentru mamografie (la una dintre clinicile partenere din fiecare oraș).

Programul primei etape (31 iulie- 14 august) a caravanei #CancelCancer2020 este următorul:

  • Mediaș 31 iulie-2 august
  • Deva 3-5 august
  • Alba Iulia 6-8 august
  • Zalău 9-11 august
  • Carei 12-14 august

Consultațiile vor fi oferite pe baza bonurilor de ordine ce se vor primi la începutul fiecărei zile, în limita a 30 de ecografii pe zi.

Contextul pandemic implică o serie de măsuri și reguli ale caravanei în privința normelor de igienă și de distanțare fizică. Din acest motiv, numărul ecografiilor este limitat și se desfășoară conform următorului orar:

Ziua 1/oraș: 12:00-20:00

Ziua 2/oraș: 10:00-19:00

Ziua 3/oraș: 10:00-19:00

Voi încheia lăsându-vă acest mesaj:

Sunteți importante pentru familiile voastre, pentru copiii voștri, pentru prietenii voștri, însă este important să vă considerați importante pentru voi ! Mergeți la control ! Dacă nu veți ajunge la KAUFLLAND în Caravana Cancel Cancer, mergeți la control la Cabinetul doamnei doctor Diana Calcatinge, la Cabinetul doamnei doctor Felicia Vlăduțiu, luați legătura cu domnul dr. farmacist Ladislau Rosenberg, oameni dragi mie, fără de care nu aș fi avut curaj să pornesc un proiect în acest domeniu. Și nu uitați că Mediașul este pe hartă, înseamnă că și aici este nevoie de consultații medicale gratuite ! 

Vă îmbrățișez și voi continua drumul meu și tot ce am făcut până acum pentru voi, doamnelor, indiferent unde vă aflați, indiferent unde mă aflu eu, să nu se piardă !

Vă iubesc și ne vom întâlni în online, cât de curând !

Mulțumesc AVON și KAUFLAND pentru această misiune în condiții de pandemie !

(Visited 380 times, 1 visits today)
Avatar photo

Antonela Barbu

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea și imaginația! Susțin educația și organizez ateliere de public speaking pentru copii. Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !

1 comment

  • Buna ziua.
    Ma numesc Emanuela Popianos, si am 45 de ani, si sunt mama, sotie si terapeut.
    Motivul efectuarii ecografiei mamare,s-a datorat faptului ca in jurul meu a crescut incidenta cazurilor de Neo mamar, astfel, chiar daca nu am prezentat nici un semn, nici un simptom, din sfera senologiei, mi-am asternut ca la fiecare inceput de an, acea lista de dorinte, si efectuarea ecografiei mamare si/sau mamografia mamara. Dar, tot amanam, gasind motive nerealiste. Restul investigatiilor le efectuam, in ceea ce priveste mentinerea starii de sanatate, a mea, si a familiei mele. Avand grija de noi, avem grija de intreaga noastra familie.
    Pe aceasta cale , multumesc draga Antonela Sofia Barbu, pentru Campania Cancel Cancer promovata prin toate mijloacele mass-media.
    Multumesc si doamnei Cristina Pustai Szikszai pentru implicarea benevola in aceasta campanie maraton. Multumesc intregii echipe de voluntari de la Medias.
    Multumesc domnului doctor Mihai Ranete pentru toate informatiile oferite.

    Dupa cum este si numele Campania CanceL CanceR, ne atage atentia,auditiva, ca un joc din logopedie, de dezvoltare a auzului fonematic,acea inversare si/sau inlocuire a ultimelor litere de la baza CANCE. Multumim pentru ampla campanie sustinuta de AVON si KAUFLAND pentru SANSA data prevenirii, pentru SANSA data VIETII!

    Dragi mamici, dragi doamne va indemn sa efectuati ecografia mamara, chiar si in aceste vremuri pe care omenirea o traverseaza. Sa nu lasam ca neefectuarea acestei investigatii non-invazive, aceasta ecografie facuta cu blandete, cu explicatii clare, cu indicatii corecte, sa ne bulverseze viata noastra ca femeie, mama, sotie, fiica, si sa duca la un diagnostic dureros pentru noi, pentru intreaga familie, pentru mica comunitate in care noi profesam.
    In momentul in care am ajuns in parcarea magazinului Kaufland Medias, duminica 2 august 2020, am fost placut surprinsa de organzarea riguroasa a intregii activitati a Caravanei CanceL CanceR.Se respecta toti parametrii de dezinfectie, este trasat circuitul corect pentru intrare si iesire, sunt materiale dezinfectante, este efectuata termometrizarea; in cazul in care doamnele se prezinta fara masca de protectie, aceasta va fi primita de la voluntarii Caravanei CanceL CanceR.
    Chiar daca este o campanie sustinuta de OAMENI implicati VOLUNTAR, TOTUL este tratat la un nivel foarte inalt de profesionalism!
    Dragi femei, dragi mamici, faceti-va timp pentru voi, pentru sanatatea dvs. Nu asteptati ca o mica si o investigatie non-invaziva sa devina o problema foarte mare, nu numai pentru dvs, ci si pentru intreaga familie, care apoi necesita costuri foarte mari, atat financiare, cat si emotionale. Bulverseaza viata intregii mici comunitati, din care facem parte.
    Multumesc Campaniei CanceL CanceR , lantului de magazine Kaufland, multumesc Antonela Sofia Barbu pentru incapatanarea ta de a ne mobiliza pentru efectuarea acestei investigatii.
    Dragi mamici, dragi femei faceti-va timp pentru dvs, pentru sanatatea dvs, pentru mentinerea starii de sanatate, pentru fericirea familiei dvs, si a comunitatii din care faceti parte.
    Sanatate multa tuturor!

©Antonela Sofia Barbu

About me

Sunt Antonela Sofia Barbu si te invit la o călătorie în care să îți cultivi creativitatea, să te bucuri de imagini frumoase și să zâmbești ! Acceptă Provocările Sofiei în fiecare zi !