A fost odată ca niciodată…așa încep toate poveștile minunate în care cei doi îndrăgostiți rămân împreună până la adânci bătrâneți. În acest an, Bibliothèque Café vă atrage atenția în fiecare vineri, cu zece povești de iubire învăluite în arome diferite de la AVON COSMETICS ROMÂNIA.
Prima poveste, „Jurnalul unei iubiri” din Editura RAO, oferit de Nicholas Sparks, tuturor femeilor, prezintă pasiunea dintre Allie și Noah, înainte de primul război mondial. Iubirea lor dăinuie peste ani, datorită sticlei de culoarea ametistului, în care și-au păstrat amintirile. Sărutările, visele, gândurile frumoase, cuvintele nerostite s-au eliberat când sticla a fost deschisă și notele lemnoase de origine japoneză, aromele de Coktail Kir Royale au învăluit-o pe Allie și i-au dat putere să-l revadă pe Noah, deși era logodită.
Parfumul „Infinite Moment” de la AVON l-a cucerit iremediabil, iar senzualitatea și prospețimea trupului i-au transmis puterea de a lupta pentru iubirea lor.
„Când ne va fi greu şi vom fi trişti, o să te ţin în braţe şi o să te alint, şi o să iau durerea ta asupra mea. Când plângi tu, plâng şi eu, şi când te doare pe tine, mă doare şi pe mine. Şi împreună să încercăm să stăvilim toate şuvoaiele de lacrimi şi toată disperarea, şi vom reuşi să străbatem drumurile pline de gropi ale vieţii.” (Nicholas Sparks – „Jurnalul unei iubiri”)
„Jurnalul unei iubiri” te învăluie încet încet și veți trăi „Infinite Moment”, prinși între trecut și prezent.
Add comment